joi, noiembrie 21, 2024
AcasăPanciuPRESShub: Informatorul Securității Nica „Bratosin” s-a întors la Guvern și evaluează impactul...

PRESShub: Informatorul Securității Nica „Bratosin” s-a întors la Guvern și evaluează impactul legilor

Informatorul Securității Nica „Bratosin”, fost vicepreşedinte al Comisiei juridice și fost deputat PSD Vrancea până în 2016, s-a întors în aparatul central al Guvernului. Nicolae Ciprian Nica a fost declarat colaborator al Securității, dar a fost „recuperat” de actualul viceprim ministru Marian Neacșu la Secretariatul General al Guvernului (SGG) și numit „expert în evaluarea actelor normative”.

Ciprian Nica s-a retras din viața publică în 2016, după ce a fost declarat colaborator al securității cu numele de cod „Bratosin”. El nu a mai candidat pentru un nou mandat în decembrie 2016, deoarece ar fi trebuit să semneze o declarație pe propria răspundere că nu a colaborat cu fosta Securitate, lucru imposibil după decizia instanței.

Printr-o decizie din octombrie 2022, Nicolae Ciprian Nica era numit membru în cadrul Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative, pentru un mandat de 4 ani. Numirea s-a făcut în urma unei note a SGG care susținea că avea nevoie de „expertul” în legislație Nica, decizia fiind semnată de Marian Neacșu, fost secretar general al Guvernului. În februarie 2023, pe notarul public Nica îl regăsim „expert jurist la Secretariatul General al Guvernului”. Funcția apare în declarația de avere depusă la 30 de zile de la numire.

Fostul deputat PSD Vrancea nu a recunoscut notele olografe transmise Securității, declarându-se surprins când i-au fost puse în față. Mai mult, a susținut pur și simplu că altcineva a dat declarații în numele lui. „Înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu îmi aparțin, astfel încât nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că în numele meu au fost date declarații la fosta Securitate”, a arătat în dosarul depus la Instanța Supremă. A fost recrutat în 1976 și a primit numele de cod „Bratosin”.

Articolul complet pe PRESShub.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu