Moș Crăciun a venit la micuții de la Grădinița din Călimănești cu sacul încărcat de cadouri. La serbarea de Crăciun, într-un decor de poveste, micuții îngerași au cântat și au spus poezii, iar Moșul a venit cu tolba plină, prin mesagerii săi. Unul dintre mesagerii Moșului a fost firma Zanfir, reprezentată de Andreea Zanfir, din partea căreia fiecare din cei 26 de prichindei a primit câte un cadou. Micuții nu au fost uitați nici de Primăria Mărășești, care de asemenea le-a trimis daruri. „Mă bucur foarte mult că am reușit să fac acești copii fericiți. Alături de noi și-au pus contribuția părinții și oamenii cu suflet mare. Recunoștința mea merge și către doamna directoare, care mi-a fost alături. Mulțumesc firmei Zanfir pentru aportul adus, dar și primăriei. Copiii au muncit mult și meritul este al lor”, spune educatoarea prichindeilor, Cristina Nistoroiu. Emoțiile copiilor au fost cu atât mai mari cu cât la serbare a fost prezentă și directoarea Școlii Gimnaziale nr. 2 Mărășești, Mirela Lorelai Novetschi – de care aparține Grădinița din Călimănești, însoțită de alte două cadre didactice: Liliana Dogaru și Rădița Radu.
- Advertisment -