Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a realizat pe 14 ianuarie 2022 prima prelevare de cord din istoria sa medicală în Programul Național de transplant, procedură care s-a derulat în cadrul protocolului de prelevare multi-organ şi multi-ţesut. Donatorul a fost o pacientă, internată în stare critică în Secţia ATI, o tânără, în vârstă de 20 , declarată în moarte cerebrală, pe baza diagnosticelor formulate de o echipă medicală multidisciplinară, conform protocoalelor naționale în vigoare.
În urma discuțiilor purtate cu familia de către colonel medic dr. Narcis Tănase, coordonator al Programului de transplant la nivelul SUUMC, se obţine acceptul pentru donarea de organe. Vineri dimineață, s-a intrat în Blocul operator al Secție Chirurgie generală II pentru prelevarea de organe. Clamparea aortei s-a realizat la ora 07.30, acesta fiind momentul la care s-au demarat procedura de prelevare, conform protocoalelor Agenţiei Naţionale de Transplant ANT, de către echipe medicale specializate de la: Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, București, conduse de d-nul profesor universitar dr. Horațiu Moldovan; Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Tg Mureș, d-nul profesor universitar dr. Horațiu Suciu; Institutul Clinic Fundeni, pentru recoltarea organelor interne (rinichi şi ficat), coordonate de d-nul dr. Radu Zamfir, Director al Agenţiei Naţionale de Transplant şi de la Spitalul Clinic Colentina, pentru recoltarea de ţesut osos, tendinos şi cartilagii, condusă de dr. Ştefan Păun. Echipa ATI care a asigurat suportul vital necesar întregii proceduri a fost condusă de colonel medic conferenţiar universitar dr. Dan Corneci, medic primar ATI. Menținerea donatoarei aflată în moarte cerebrală a fost asigurată de maior medic dr. Oana Bratu, medic specialist ATI şi dr. Mădălina Duţu, medic primar ATI. După prelevare, cordul a ajuns să fie transplantat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, aceasta reprezentând o realizare a echipei medicale – reluarea activităţii de transplant cardiac după o perioadă de 20 de ani de întrerupere. Rinichii și ficatul au ajuns la Institutul Clinic Fundeni, iar ţesuturile osteo-tendinoase recoltate au fost predate către Banca de Os a Spitalului Clinic Colentina, unde acestea sunt carantinate, validate, stocate şi apoi distribuite (conform cererilor de solicitare), către clinicile de ortopedie şi traumatologie a spitalelor cu care Banca are încheiate protocoale de colaborare.