sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePrima tranșă de peste 760 de milioane de dolari pentru rachetele Patriot,...

Prima tranșă de peste 760 de milioane de dolari pentru rachetele Patriot, până la sfârșitul anului

Ministerul Apărării Naționale a publicat proiectul de lege, trimis în Parlament, pentru achiziția sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare Patriot. Pentru cumpărarea celor 7 baterii Patriot, România va plăti circa 3,9 miliarde de dolari, iar prima plată, în valoare de 764,78 milioane de dolari, va fi făcută până la finalul acestui an. Actul normativ poartă denumirea de proiect de lege pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Iată câteva dintre prevederile acestui proiect:

Art. 1. – Se aprobă realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, prin:
a) atribuirea de către Guvernul României Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de stat tip Letter of Offer and Acceptance – LOA specifice Programului Foreign Military Sales – FMS pentru achiziţionarea, începând cu anul 2017, a 7 (şapte) sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, din care 4 (patru) sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi 3(trei) sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre, respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, muniţiei necesare, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice şi cu regim special;
b) asigurarea în bugetul Ministerului Apărării Naţionale a fondurilor necesare realizării achiziţiilor prevăzute la lit. a), în cuantum de aproximativ 3,9 miliarde USD, fără TVA, precum şi a celor necesare pentru implementarea în totalitate a obiectivelor aflate în responsabilitate naţională.
(2) Primul sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) dintre cele achiziţionate potrivit alin. (1) lit. a) va fi contractat până la sfârşitul anului 2017, în configuraţia şi contravaloarea în lei a sumei de 764,78 milioane USD, prin primul contract de stat de tip LOA, la care se adaugă TVA.

Așadar, România va cumpăra din Statele Unite 7 sisteme/baterii de rachete Patriot, compuse din câte 4 lansatoare și un radar. Patru dintre baterii vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române, iar trei în dotarea Forțelor Terestre. În expunerea de motive a proiectului de lege elaborat de MApN se arată și că „prin această achiziție se asigură compatibilitatea intrinsecă cu rachetele sol-aer cu bătaie medie HAWK, aflate în înzestrare și produse de același furnizor, precum și realizarea unei apărări aeriene stratificate”. De asemenea, la capitolul impact financiar, se menționează că, pentru anul 2017, statul român va cheltui 3.686.287.000 de lei, adică circa 943 de milioane de dolari.

În luna iulie a.c., Departamentul de Stat american și-a dat acordul pentru o posibilă vânzare către România a 7 sisteme de rachete Patriot, în configurația 3+, cu următoarele componente:

– 7 AN/MPQ-65 radar sets
– 7 AN/MSQ-132 engagement control stations
– 13 antenna mast groups
– 28 M903 launching stations
– 56 Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) missiles
– 168 Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) Missile Segment Enhancement (MSE) missiles
– 7 Electrical Power Plants (EPP) III.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu