Primăria Comunei Ciorăști a scos la concurs 6 funcții contractuale, pe perioadă determinată: 2 posturi de responsabil activități educaționale, 80 ore/lună, 242104 – responsabil proces; 4 posturi de cadru didactic educație timpurie, 40 ore/lună, 242401 – formator. Doritorii au de îndeplinit câteva condiții specifice:
- responsabil activități educaționale: studii superioare finalizate; experiență în sistemul de învățământ 1 an;
- cadru didactic educație timpurie: studii medii de specialitate; experiență în sistemul de învățământ 1 an.
Candidații își depun dosarele până pe data de 11 decembrie, iar concursul se va organiza conform calendarului următor: 21 decembrie, ora 14.00: proba scrisă; 22 decembrie, ora 14.00: proba interviu. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Unității administrativ-teritorială comuna Ciorăști, telefon 0237/258.001, sau e-mail ciorasti@comunaciorasti.ro.