Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuție vacante de auditor, clasa I, gradul profesional superior – din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Focşani, judeţul Vrancea.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile de participare sunt:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științelor economice;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani;
- cunoştinţe operare calculator – nivel mediu.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
◦03 aprilie 2017, ora 09:00: proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC;
◦03 aprilie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
◦data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs (funcţii publice de conducere şi funcţii publice de execuţie) se depun la sediul ANFP BUCUREȘTI în termen de 20 zile (22.03.2017 inclusiv), dosarul va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008:
- copia actului de identitate;
- formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată;
- copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate- număr pagini;
- cazierul judiciar (acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire).
- adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
- declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi la nr. de telefon : 0374.112.725, 0374.112.726, 0374.112.741.