sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratiePrimăria Focșani cere românilor care vin din Italia să-și semnaleze mai întâi...

Primăria Focșani cere românilor care vin din Italia să-și semnaleze mai întâi prezența la spital, pentru controlul medical

Primarul Focșaniului a făcut un apel la toți cetățenii municipiului și în special la cei care vin din Italia să anunțe instituțiile de sănătate, pentru a preveni răspândirea virusului care a ucis mai mulți oameni în Peninsulă. “Nu este un lucru de joacă. Am aflat astăzi că au venit foarte mulți români din Italia, nu știm exact de unde sunt, care nu au anunțat nimic. Fac apel la locuitorii municipiului Focșani, dacă au cunoștință despre cetățeni, rude, prieteni care vin din zonele respective să anunțe la 112.”, a spus primarul Cristi Misăilă. Edilul a cerut unităților de învățământ și tuturor instituțiilor publice să se doteze cu materialele necesare pentru a stopa răspândirea coronavirusului, respectiv produse biocide, măști de protecție, combinezoane etc.

În schimb, între autoritățile publice există o divergență în privința spațiilor ce ar putea fi utilizate pentru carantină. Instituția Prefectului Județul Vrancea a anunțat că a identificat, deocamdată, două imobile în Focșani în care ar putea fi plasate persoanele suspecte în carantină. ”În urmă cu două săptămâni s-au purtat discuții cu primarul Cristi Misăilă pentru identificarea unui spațiu destinat carantinei persoanelor ce vin din zonele afectate, fiind luate în considerare clădirea în care funcționează baza de practică a elevilor de la Colegiul „Mihail Kogălniceanu” și despre imobilul din strada Albinei, care a funcționat ca adăpost de noapte pentru persoanele nevoiașe, dar care are nevoie de diverse amenajări pentru a fi compatibil cu această destinație.”, potrivit prefectului Gheorghiță Berbece. Propunerea prefectului nu este, însă, agreată de primarul Cristi Misăilă, care susține că trebuie căutate alte soluții.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu