Primăria Focşani va organiza un concurs public pentru realizarea unui Logo al municipiului, cu scopul de a fi folosit în toate formele de comunicare vizuală. Reprezentanţii Primăriei spun că cel mai important element vizual este logo-ul, acesta urmând să fie prezent în toate materialele ce alcătuiesc identitatea vizuală. Prin urmare, administraţia locală vrea să stimuleze creativitatea şi propune organizarea unui concurs adresat cetăţenilor peste 18 ani, astfel încât în final lucrarea câştigătoare să aibă un concept original şi să ia în considerare elemente de tradiţie istorică şi culturală a oraşului.
“Organizatoric, concursul se poate desfăşura în perioada 1 octombrie-30 noiembrie 2017, câştigătorul urmând a fi anunţat la începutul lunii decembrie. Premiul acordat autorului lucrării câştigătoare este propus a fi de 10.000 lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor, nelimitată în timp şi spaţiu, pe orice suport material şi în toate modurile, în favoarea municipiului Focşani, pentru folosirea lucrării declarate câştigătoare”, se arată în expunerea de motive.
Punctajul lucrărilor va fi făcut în proporţie de 75% de un juriu desemnat de primar şi 25% de votul publicului.