Primăria Focşani a alocat unităților de învățământ din Focșani 1,265 milioane de lei pentru a încheia contracte cu firma Adservio, care se ocupă de implementarea catalogului electronic în școli. 15 școli și licee din municipiu au fost de acord cu această inițiativă, dar 13 au primit până acum banii necesari încheierii contractului. Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” a primit cea mai mare sumă, 145.200 de lei, fiind deja semnat cu firma care va introduce platforma în școală. Este o afacere profitabilă pentru firma din Iași care gestionează sistemul, având în vedere suma amintită, care cel mai probabil va crește. Profesorii din unitățile de învățământ care au fost de acord cu introducerea catalogului electronic vor primi câte o tabletă şi un abonament gratis la internet, de la Telekom, aceştia urmând să introducă în baza de date situaţia şcolară a peste 15.000 de elevi. La nivel naţional, Ministerul Educaţiei derulează deja proiect de 25 de milioane de euro, astfel că graba municipalității din Focșani nu se justifică. “Proiectul tehnic a fost aprobat de Comitetul Tehnico-Economic în luna martie 2019. Studiul de fezabilitate a fost aprobat de CTS şi CTE în luna mai 2019. Proiectul a fost încărcat şi transmis în platforma MYSMIS în data de 11.06.2019. Proiectul se află în etapa de evaluare, urmând a fi aprobată cererea de finanţare până în data de 30 iulie 2019, când se finalizează apelul de proiect. Se estimează că proiectul va demara în luna octombrie 2019, iar perioada de implementare va fi de 36 luni”, potrivit unui răspuns al Ministerului Educaţiei Naţionale.