vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratiePrimăria Focșani va demola stâlpii vechi de iluminat public din Cartierul Bahne

Primăria Focșani va demola stâlpii vechi de iluminat public din Cartierul Bahne

Miercuri, 4 octombrie, Primăria Focșani va începe demolarea stâlpilor vechi de iluminat public din Cartierul Bahne, în număr de 125. În acest cartier a fost realizat un sistem nou de iluminat public, cu 459 de stâlpi noi, cu led și sistem de telemanagement. Vor fi demolați 125 de stâlpi din Cartierul Bahne, inclusiv cei de beton. Odată cu demolarea stâlpilor vechi, vor avea de suferit firmele și, implicit, abonații rețelelor de telefonie, cablu tv și internet. ”Precizăm că, odată cu demolarea stâlpilor vechi care aparțin societății Electrica, vor fi eliminate și rețelele aeriene de cabluri pe care operatorii de comunicații aveau obligația să le introducă în subteran. Există inclusiv o hotărâre a Consiliului Local Focșani, aprobată în 2018, prin care operatorii care administrează sau dețin rețele supraterane de comunicații, telefonie, transmisii de date și imagini, aveau obligația să introducă aceste cabluri în subteran până în 2021. În anul 2018 au avut loc mai multe întâlniri cu operatorii de rețele prin care s-a agreat un termen maxim de 36 de luni în care să introducă rețelele de cabluri în subteran. Precizăm că, începând cu anul 2018, Primăria Municipiului Focșani a trimis notificări anual către operatorii de comunicații pentru a elimina cablurile de pe stâlpii de iluminat. De asemenea, a fost notificată și societatea Electrica pentru demolarea stâlpilor de iluminat public. Primăria Municipiului Focșani nu este răspunzătoare pentru eventualele probleme create în furnizarea serviciilor de internet sau telefonie pentru locuitorii din Cartierul Bahne. Pentru eventualele întreruperi în furnizarea acestor servicii, vă rugăm să vă adresați societăților cu care aveți contract.”, se explică într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al Primăriei Focșani.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu