Primarul comunei Jariștea, liberalul Cătălin Toma, a demisionat astăzi din funcția de edil pentru a-și putea exercita funcția de senator PNL de Vrancea. „A sosit momentul în care trebuie să demisionez din funcţia de #primar al localităţii mele de suflet, #Jariştea. Aceasta, deoarece funcţia de #senator pe care am obţinut-o doar cu sprijinul dumneavoastră nu-mi permite să deţin două astfel de funcţii simultan. Chiar dacă fizic trebuie să fiu în Senatul României pentru a realiza proiectele pe care le am în minte încă de dinainte de alegeri şi prin care ştiu sigur că voi contribui la ridicarea nivelului de trai a fiecărui român, inima mea rămâne în Jariştea, acolo de unde am plecat, dar unde voi trăi şi mă voi întoarce mereu.
Am lăsat în comuna Jariştea proiecte finalizate, dar şi proiecte începute, aflate în curs de derulare. Sunt convins că aceste proiecte sunt pe mâini bune, atât datorită faptului că mă bazez pe puternica echipă a Primăriei comunei #Jariştea, cât şi datorită sprijinului pe care aceasta îl va avea necondiţionat din partea Consiliului Local al comunei Jariştea. Conform legislației în vigoare domnul viceprimar, Neculai Cristudor, va prelua toate atribuțile primarului până la organizarea alegerilor.
Am trăit #împreună momente pline de emoţii, de la clipele în care stăteam cu sufletul la gură în aşteptarea obţinerii apobării proiectelor sau a finanţărilor acestora, la clipele în care, încălţaţi în cizme de cauciuc, răzbăteam prin apele învolburate căzute în urma precipitaţiilor sau prin troienele de zăpadă, în acţiunile în care ne încăpăţânam să ţinem piept furiei naturii, la momentele în care ascultam fiecare cuvânt al persoanelor din comună care ne opreau pentru a ne spune of-ul plin cu lacrimi, până la îmbrăţişările încărcate de trăiri intense pe care le primeam în urma succeselor obţinute.
Recunosc, îmi veţi lipsi…fiecare om, fiecare drum, fiecare casă, fiecare coleg, fiecare colaborator…dar ridic semeţ capul şi ştiu că sunt aici pentru voi, aici unde aţi avut încrederea să mă trimiteţi! Recunosc că poate nu am fost perfect, în încercarea de a vă mulţumi pe toţi. Dar mai recunosc şi că a fost o adevărată binecuvântare să fiu primarul localităţii în care sufletul meu va rămâne pentru #totdeauna!
Vă mulţumesc tuturor pentru #sprijinul pe care mi l-aţi acordat în tot acest timp şi pe care mi-l veţi acorda în #continuare şi vă asigur că voi rămâne mereu pentru dumneavoastră nu politicianul, nu primarul, nu senatorul, ci #omul Cătălin Toma! Mă înclin cu respect în faţa #dumneavoastră!”, a scris președintele PNL Vrancea pe Facebook.
Primarul comunei Jariștea a demisionat astăzi
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -