vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitatePrimarul comunei Tănăsoaia, condamnat pentru fraudă cu bani europeni. Trebuie să presteze...

Primarul comunei Tănăsoaia, condamnat pentru fraudă cu bani europeni. Trebuie să presteze și muncă în folosul comunității

Romeo Vulpe, primarul comunei Tănăsoaia, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Vrancea la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de procurorii DNA că a diminuat bugetul Uniunii Europene, cu aproape 6.000 de euro, fapte petrecute în urmă cu aproape un deceniu. “Condamnă pe inculpatul VULPE ROMEO la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârsirea infractiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credintă de documente ori declaratîi false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, prev. de art. 18 ind.1 alin. l din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. l Cod penal ?i art. 5 alin .1 Cod penal (3 acte materiale). Conform art. 91, art. 92 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani…Conform art. 93 alin. 3 Cod penal obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, la una din cele două institutîi mentionate în baza de date afişată de Directia Nationala de Probatiune, respectiv Primăria Tănăsoaia sau Scoala cu clasele I – VIII Tănăsoaia, sat Feldioara, judetul Vrancea”, potrivit deciziei judecătorilor, care poate fi atacată cu apel. De asemenea, primarul Vulpe a fost obligat să plătească Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bucureșţi suma de 19.414 lei, despăgubiri civile precum şi accesoriile fiscale. În acest dosar, totul a pornit încă din anul 2009, când edilul şi-a făcut o firmă – PFA (persoană fizică autorizată) – pentru a încasa bani europeni în agricultură, peste 4.000 de euro la vremea respectivă. Practic, era vorba de acea subvenţie anuală pe terenuri, de 1.500 de euro pe an, bani pe care i-a luat până în anul 2013. “Concret, inculpatul a depus trei cereri de plată în condiţiile în care cunoştea faptul că la data de 23 octombrie 2009 radiase personal PFA Vulpe M. Romeo, prin urmare nu mai îndeplinea condiţia de acordare a plăţilor în proiect. Prin aceste demersuri, au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 25.877 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism ce aparţine inculpatului”, se arată în rechizitoriu. Iniţial, înainte de a fi trimis în judecată de procurori, edilul Vulpe a avut probleme cu Agenţia Naţională de Integritate. Legea spune că nu ai voie să fii primar şi să derulezi afaceri, ceea ce i-a adus un verdict de incompatibilitate din partea Agenţiei Naţionale de Integritate. În timpul procesului cu ANI, Vulpe a radiat PFA-ul, cu scopul de a scăpa de proces. Primarul a fost aproape să scape mult mai uşor, după ce procurorii din dosar au solicitat magistraţilor de la Tribunalul Vrancea renunţarea la urmărire penală cu obligarea la muncă în folosul comunităţii şi achitarea prejudiciului. Propunerea procurorilor urmărea ca primarul comunei Tănăsoaia să muncească pentru comunitate, fiind obligat în acelaşi timp să achite integral prejudiciu de 6.000 de euro. Magistraţii Tribunalul Vrancea au respins, însă, solicitarea procurorului, astfel că dosarul a ajuns la DNA, care l-a finalizat cu rezoluţia de trimitere în judecată.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu