duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăMarasestiPrimarul din Mărășești, sub control judiciar pentru 60 de zile. În acest...

Primarul din Mărășești, sub control judiciar pentru 60 de zile. În acest interval, Valerică Chitic nu-și poate exercita atribuțiile de primar

Oamenii legii au luat noi măsuri în ceea ce îl privește pe Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești. Acesta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, Chitic nu-și poate exercita atribuțiile de primar. Măsura poate fi contestată.

Nu este prima dată când Valerică Chitic este pus sub control judiciar. Anul trecut, în urma unor percheziții, el a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Procurorii îl acuză pe primarul din Mărășești de săvârșirea mai multor infracțiuni: folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, instigare la abuz în serviciu, delapidare, instigare la fals intelectual, instigare la folosirea, cu rea-credinţă, de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, constituirea unui grup infracțional organizat. Sunt vizate de procurori, printre altele, afaceri derulate de firma familiei primarului în tranzacții cu terenuri și în programul guvernamental ”Masă caldă în școli”.

În acest dosar sunt cercetate mai multe persoane, inclusiv membri ai familiei lui Valerică Chitic și angajați ai Primăriei Mărășești.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu