Povești ca în romanele de capă și spadă în politica județeană, odată cu apropierea alegerilor locale. Unul dintre cei mai longevivi primari din Vrancea, cu mandate atât în perioada comunistă cât și în perioada post-decembristă, se va retrage de la cârma administrației locale. După 30 de ani de ocupare a fotoliului de primar. Nică Micu, primarul comunei Vidra, are 73 de ani și nu va mai candida pentru un nou mandat de edil șef. A condus Primăria Vidra între 1975 și 1989 și a revenit în fruntea administrației locale în anul 2000. ”Din anul 2012 voiam să mă retrag. Fac 74 de ani în noiembrie și îmi ajung 30 de ani de administrație. De circa o lună tot le spun oamenilor că nu mai candidez”, susține Nică Micu. Acesta spune, însă, că se va implica în campania electorală pentru alegerile locale de pe 5 iunie. Primarul Micu îl va sprijini pe candidatul PSD, Silviu Pintilie, viceprimarul său din ultimii 4 ani. ”Mă implic în campania electorală. Îl sprijin pe viceprimar, i-am promis că voi fi alături de el. Este un băiat bun, a învățat multe din administrația locală. Eu voi fi pe lista de consilieri locali dar nu am luat o decizie dacă voi fi viceprimar după 5 iunie sau dacă voi rămâne doar consilier. Să câștigăm alegerile pe 5 iunie și apoi vedem”, ne-a declarat primarul comunei Vidra, Nică Micu. Acesta mai spune că lista de candidați a PSD pentru Consiliul Local Vidra este deschisă și pentru alte persoane care vor să li se alăture, inclusiv dintre localnicii care îi sunt opozanți, de mai mulți ani, fără a face, însă, nominalizări.
Așadar, candidatul PSD pentru Primăria Vidra, una dintre cele mai mari și mai importante comune din Vrancea, va fi viceprimarul actual Silviu Pintilie. Acesta este viceprimar din anul 2012, atunci când a intrat în Consiliul Local pe lista USL, ca membru PNL. Odată cu ordonanța traseiștilor din toamna anului 2014, Pintilie a sărit în barca PSD. Principalul său contracandidat va fi liberalul Daniel Moroșanu. În cazul în care nu vor fi dezertări din rândul peneliștilor, atunci se anunță o luptă electorală strânsă și interesantă între echipele PSD și PNL.