Primarul Focșaniului s-a angajat că 2018 va fi anul marilor asfaltări din municipiu. Primăria Focșani a întocmit o listă cu 50 de străzi care ar urma să fie modernizate complet în anul 2018. Cele mai multe dintre acestea ar putea să beneficieze de finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Practic, prin acest program, Focșaniul are alocată suma de 18 milioane de lei, doar pentru refacerea infrastructurii stradale. Edilul Cristi Misăilă spune însă că municipalitatea are și un plan „B” în cazul în care statul nu va putea asigura finanțarea promisă. „Avem o variantă de rezervă și anume excedentul de 36 de milioane de lei care ne-ar putea ajuta la finalizarea lucrărilor prinse în proiectul PNDL. Putem să accesăm și credite de la instituțiile financiare internaționale, pentru că la ora aceasta municipiul Focșani are un grad de îndatorare foarte mic, lucru care ne permite să accesăm credite”, a spus Cristi Misăilă în cadrul unei emisiuni televizate.
Acesta a precizat că și-ar dori ca la finalul anului 2018 toți banii de investiții să fie folosiți, astfel încât Primăria să nu se regăsească iar în situația de a avea excedent. Edilul spune că primele lucrări de infrastructură vor demara pe 15 martie, dacă vremea o va permite. Este vorba despre refacerea străzilor Popa Șapcă, Magheru, Dornișoarei, Fundătura Dornișoarei și Teiului, cu o valoare de 4,3 milioane de lei. Licitația pentru desemnarea constructorului a fost finalizată anul trecut, contractul fiind câștigat de firma SC Roman Impex, aparținând fostului deputat PSD de Vrancea, Victor Roman.