Municipalitatea a finalizat procedura de licitație pentru un lot de străzi care ar urma să fie asfaltate anul viitor. Este vorba despre străzile Popa Șapcă, George Coșbuc, Ghinea Dorinel, Gheorghe Magheru, Dornișoarei, fundătura Dornișoarei, Teiului. Contractul a fost câștigat de firma SC Roman Impex, aparținând fostului deputat PSD de Vrancea, Victor Roman, care a adjudecat lucrarea pentru valoarea de 2.437.590 de lei, contractul fiind împărțit pe loturi. La licitație au mai existat și alți trei ofertanți, respectiv Asocierea Citadina 98-Euro Proiect, Asocierea Phoenix Transbac-Simetrica-Simpa Consult și Asocierea Via Carpatica Consult-SC LG Design SRL. În Focșani, în momentul de față mai au loc lucrări de reabilitare a străzilor Unirea Principatelor și Cotești, investiții întârziate de o altă firmă controlată de fostul deputat Victor Roman, Sotirex. Pentru anul viitor, municipalitatea se laudă că va reabilita 50 de străzi în oraș, în momentul de față lucrându-se la proiectele tehnice.
Primarul Misăilă merge pe mâna fostului deputat PSD Victor Roman în asfaltarea străzilor din Focșani
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -