vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InternePrimul pas către vânarea la liber a urșilor: au fost scoși de...

Primul pas către vânarea la liber a urșilor: au fost scoși de pe lista animalelor protejate

Miercuri, senatorii au aprobat Legea vânătorii, inclusiv cu amendamentul privind scoaterea urșilor de pe lista animalelor protejate. Astfel, potrivit acestei legi, sute de urși ar urma să fie vânați la liber, în fiecare an, timp de cinci ani. Această prevedere contravine directivelor europene, care ceruse României, în 2016, să oprească masacrul urșilor. Senatorii și-au motivat votul prin faptul că România are cea mai mare populație de urși din Europa, precum și din cauza atacurilor tot mai frecvente ale urșilor asupra oamenilor. Inclusiv vrâncenii din zonele de deal și de munte se confruntă cu această problemă, unele atacuri ale urșilor încheindu-se în mod tragic. ”Astăzi (n.r. ieri) ursul a redevenit DĂUNĂTOR CU BLANĂ la care VÂNĂTOAREA este PERMISĂ!!! Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii vânătorii, care va da undă verde vânătorii la urs! De astăzi (n.r. ieri), urșii pot fi împușcați în sezoane de vânătoare pe baza unor cote stabilite de către Ministerul Pădurilor, care redevine administratorul acestui simbol carpatic, gestionat pentru bani de către vânători! Proiectul susținut de politicieni prevede scoaterea ursului din categoria speciilor protejate și includerea lui în lista speciilor la care vânătoarea este permisă fără restricții în sezoanele prevăzute de lege, alături de șacal, mistreți, vulpi și coțofene! Suntem total împotriva acestei modificări, care contravine flagrant legislației europene (Directiva Habitate) și inclusiv celei naționale (OUG 57/2007), care prevede clar că ursul este specie strict protejată.”, au transmis reprezentanții Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu