Profesorul de istorie focşănean Florinel Agafiţei se arată indignat de ideile lansate în mediul public, legate de posibila reducere a numărului orelor de istorie la gimnaziu şi a adresat o scrisoare deschisă președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
„Scrisoare deschisă domnului Ioan-Aurel Pop,
Preşedintele Academiei Române
Domnule academician, Ioan Aurel Pop, vă scriu câteva rânduri într-un context actual extrem de sensibil, tensionat, ce poate să ducă oriunde în lumea prezentă. Motivul pentru care o fac este determinat de propria îngrijorare privind soarta unei discipline ştiinţifice, lăsată în marginea intereselor decidenţilor zilei, autori de planuri referitoare la viitorul şcolii româneşti, al conştiinţei viitorului naţiunii române.
Ştiinţa la care mă refer este ISTORIA. Calitatea în care vreau să spun anumite lucruri este cea de profesor care a predat această disciplină vreme de peste trei decenii în mediile: gimnazial, liceal şi universitar. Starea mea sufletească este, azi, de maximă îngrijorare, nevrând să cred, totuşi, că păşim pe drumurile profeţite de Fukuyama şi susţinute argumentat, la rândul său, de regretatul academician Florin Constantiniu, într-un interviu acordat Angelei Martin, în anul 2006, citez: ”(…) naţiunea română a ajuns la sfârşitul istoriei(…). Nu mai are putere să facă istorie, ci să aştepte supusă, să îndure istoria, pe care i-o scriu alţii”, (vedeţi Revista Cultura, Articolul Cultura istoriei | | NR. 40 din 2006-09).
Prin modul în care a fost şi este tratată, în prezent, această disciplină, se poate desprinde uşor o concluzie simplă: deciziile luate treptat, de-a lungul ultimului deceniu, fără acceptul celor aflaţi în slujba Istoriei la nivelul catedrei, au marginalizat – şi, vă rog, să mă iertaţi că o spun astfel! – cea mai importantă ştiinţă după Filosofie, în spaţiul oricum procustian al planurilor cadru, întocmite de angajaţii Ministerului Educaţiei Naţionale. Ce pericol se prefigurează dintr-o asemenea atitudine faţă de ISTORIE, tocmai într-un minister ce se doreşte a fi al educării unei naţiuni, lesne se poate ghici.
Înainte însă de a pronunţa rugămintea mea, personală, faţă de domnia voastră, vă voi oferi, pe scurt, “filmul” tratamentului discriminatoriu la care a fost supusă disciplina despre care fac vorbire. Dacă mai bine de un deceniu în urmă Istoria (în detaliu, e vorba despre istoria universală antică, medievală şi modernă, inclusiv cea a românilor!) se studia, de exemplu, la gimnaziu, oferindu-i-se câte două ore săptămânal în planul cadru, iar elevilor posibilitatea susţinerii unui examen la sfârşit de clasa a VIII-a referitor la istoria noastră, prima decizie luată împotriva ei a fost eliminarea din rândul disciplinelor primului examen serios din viaţa de elev aflat la vârsta de 14/15 ani. Las la o parte faptul că, nu de puţine ori, mulţi elevi care alegeau să susţină examenul la ISTORIE obţineau note bune şi foarte bune, sporindu-şi şansele pătrunderii la un liceu dorit anume, de ei înşişi.
A doua lovitură primită a fost reducerea orelor de istorie, în maniera tăierii la jumătate; adică, din două ore săptămânale pentru fiecare clasă gimnazială, în foarte multe situaţii punctuale, de la o şcoală la alta, a rămas câte o singură oră, aşezându-se întotdeauna în faţă ideea că programul elevilor este strivitor, că părinţii sunt nemulţumiţi şi alte motive, precum reducerea normelor în şcoli, asupra cărora nu are rost să insist; şi, tot în ordine cronologică, s-a pus ulterior în aplicare, încă prezentul plan-cadru ce urmează a fi modificat, la rândul său, nu peste mult timp.
În planul cadru în vigoare, ISTORIA a rămas cu două ore doar la clasele a V-a şi a VIII-a, iar într-o nouă variantă posibil viitoare şi care circulă pe reţelele internautice, de parcă ar fi fost piratată, aceeaşi disciplină e numai cu o singură oră la clasele V-VIII. Menţionez că pe această variantă nu pun mare preţ, nefiind un document oficial. Totuşi, nu pot să o eludez, manifestându-mi în condiţii specifice reticenţa faţă de aşa ceva.
Las la o parte, intenţionat, discuţia în amănunt privind manualele recente care vor să fie de “ISTORIE”, căci ele, cu tristeţe o spun, sunt pline de “istorii” nefericite, de la o editură la alta. Greşelile ştiinţifice sunt grosolane, iar cele de exprimare şi explicare, prin intermediul unor dicţionare ad-hoc, sunt de toată jena pseudoştiinţifică. Programele – şi ele – sunt extrem de subţiri, esenţe ale chintesenţelor, de parcă prea multă ştiinţă de carte ar pune în pericol sănătatea copiilor noştri.
Pentru cei care or să ridice din sprâncene, când vor citi aceste rânduri lansate de mine public, îi rog să facă un minim efort, să vadă cum arătau manualele de istorie în perioada interbelică şi să se întrebe cum de elevii acelor vremuri le-au făcut faţă, cercetând apoi ce nume mari, universale, au rezultat din sistemul educaţional interbelic, nume devenite reper în istoria culturii contemporane.
Domnule profesor, într-o lume ca a noastră, mai mult decât narcisistă şi cu pretenţii politicianiste, îmi este teamă că ne vom pierde identitatea; că vom ajunge, în deceniile viitoare, să ştim din ce în ce mai puţin despre trecutul nostru, despre patrimoniul naţional şi cultural; văd că asemenea condiţii sunt pregătite, fiind pe cale de a deveni literă de lege. Dacă ISTORIE nu vom şti, nimic nu vom şti, ca să parafrazez o spusă celebră, iar dumneavoastră ştiţi acest lucru, infinit mai bine decât mine. Şi tot dumneavoastră, de la înălţimea forului academic, sunteţi în măsură să apăsaţi, prin greutatea cuvântului pe care-l rostiţi în capitala ţării, asupra conştiinţei acelora care nu mai au decât un pas pentru a da brânci în prăpastia Taigetului, unei ştiinţe nobile, cu rădăcini milenare, pe care unii sau alţii o vor cât mai puţin prezentă în viaţa, în existenţa lor, dar mai ales a copiilor care se nasc şi vor veni după noi pe acest pământ, unde zac îngropate oasele rudelor noastre.
Vă rog, atât în nume personal, cât şi în numele tuturor colegilor care încă mai predau această disciplină – din ce în ce mai puţini! – şi care sunt în asentimentul celor spuse/scrise de mine, să apăraţi ISTORIA, să o repuneţi pe piedestalul de unde a fost zvârlită, ca să i se poată reda strălucirea din vremea lui Xenopol, Pârvan, Iorga, Giurescu, Gh. Brătianu, M.P. Dâmboviţa, Oţetea şi a altor mari nume pe care le-a dat istoriografia română. Personal, nu voi uita niciodată că istoria noastră, limba şi credinţa sunt pilonii structurii unei naţiuni cutezătoare şi puternice, restul fiind praf şi iluzie; tocmai de aceea trebuie să facem ce este de făcut, altfel “ne va judeca ISTORIA”.
Cu speranţa că ne vom împlini datoria de intelectuali până la capăt, fiecare după putinţele sale, vă doresc numai bine!
Cu preţuire,
prof.dr. Fl. Agafiţei, Focşani, România”.
