vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateProgramul de reconversie a viei, scos din blocaj

Programul de reconversie a viei, scos din blocaj

garboiu constantin
Constantin Garboiu

Viticultorii vrânceni, și nu numai, pot răsufla ușurați. Ministrul Agriculturii a modificat un ordin, emis tot de el în urmă cu câteva luni, care îi bloca, practic, pe viticultorii care derulau proiecte de reconversie a viței de vie. Viticultorii erau nemulțumiți că, potrivit ordinului nr.1763/ 2015, efectuarea plăților subvențiilor pentru reconversia culturilor de viță de vie era condiționată de plata facturilor pentru servicii și lucrări. Aceștia erau obligați să prezinte dovada efectuării plăților pentru a primi, apoi, banii de la APIA. Fermierii susțineau că această măsură era nefuncțională și avea ca efect blocarea programului de reconversie în viticultură pentru că majoritatea viticultorilor își achită facturile pentru servicii și lucrări cu banii primiți din subvenții.
Viticultorii care derulează astfel de proiect au protestat la momentul respectiv și au cerut anularea ordinului. Pentru reconversia unui hectar de vie este necesară o sumă de circa 15-16.000 de euro, astfel că fermierii se aflau în imposibilitatea de a plăti lucrările în avans. ”Noi am contestat ordinul. Aveam contracte cu APIA, cu prestatorii și eram în blocaj. Suntem mulți fermieri vrânceni în această situație. Eu am cea mai mare suprafață din județ inclusă în acest program de reconversie, 45 de hectare și jumătate. Este bine că ministrul a revenit și a modificat ordinul în conformitate cu prevederile legale inițiale”, ne-a declarat Constantin Gîrboiu, un fermier care lucrează circa 200 de hectare cultivate cu viță de vie. Dacă nu se revenea asupra acestei decizii considerate discriminatorii, viticultorii amenințaseră Ministerul Agriculturii cu acțiuni în justiție.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu