sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateProgramul "Prima casă" continuă şi în 2018

Programul „Prima casă” continuă şi în 2018

Plafonul alocat al garanţiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului „Prima casă” însumează 2 miliarde lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în şedinţa Guvernului. Actul normativ modifică şi completează Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”. Principalele schimbări vizează reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2%, în scopul uniformizării nivelului costurilor totale ale tuturor categoriilor de finanţări care pot fi acordate în cadrul programului Prima Casă, eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanţii în anul 2018, clarificarea principiilor de realocare către finanţatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, precum şi simplificarea procedurii de radiere în situaţia respingerii cererii de plată a creditului garantat în cadrul programului.
Astfel, decizia de reducere a marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2% a fost luată pentru corelarea prevederilor privind costul total al finanţărilor garantate pentru achiziţia de locuinţe cu cea pentru construcţia de locuinţe, urmărindu-se evitarea oricărei discriminare în acest sens. În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern, finanţatorii au obligaţia să transmită Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) şi Ministerul Finanţelor Publice nivelul costurilor totale pe care le aplică finanţărilor garantate pentru construcţia de locuinţe. În plus, programul se flexibilizează prin reglementarea unei alte periodicităţi de stabilire a nivelului comisionului de gestiune/comisionului unic de analiză datorată FNGCIMM pentru derularea activităţii în calitate de mandatar al statului, care va fi aprobat anual prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, anterior această operaţiune realizându-se semestrial.
În ceea ce priveşte realocarea către finanţatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, Guvernul a decis ca aceasta să se facă în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de la începutul anului de referinţă de către fiecare finanţator participant în program, actul normativ aprobat astăzi introducând o clarificare suplimentară în acest sens.
O altă schimbare importantă o reprezintă eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanţii, Guvernul luând această decizie pentru a nu pune la dispoziţia finanţatorilor participanţi în program şi a altor limite suplimentare faţă de plafonul de 2 mld. lei alocat programului „Prima casă pentru 2018.
Actul normativ aprobat astăzi de Guvern include, de asemenea, o serie de măsuri pentru simplificarea şi evitarea birocratizării excesive a procedurilor aplicate în cazul respingerii cererilor de plată. În astfel de situaţii, sarcina de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor şi a interdicţiilor de înstrăinare şi grevare prevăzute de lege este preluată de FNGCIMM, anterior intrând în atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice. Odată cu preluarea acestor operaţiuni la nivelul FNGCIMM, timpul de aşteptare al finanţatorilor/beneficiarilor pentru obţinerea acordurilor de radiere va fi astfel scurtat cu cel puţin zece zile – având în vedere că tot în cadrul FNGCIMM sunt procesate cererile finanţatorilor şi se pregăteşte documentaţia pentru acordurile de radiere – şi va permite informatizarea procesului în condiţii optime. În situaţia respingerii cererilor de plată, FNGCIMM va fi mandatat să-şi exprime acordul în numele şi în contul statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în vederea radierii ipotecii legale şi a interdicţiilor înscrise în cartea funciară a locuinţei achiziţionate/construite în cadrul programului „Prima casă”.
Alte modificări aprobate de Guvern reglementează o serie de aspecte de ordin practic aplicabile situaţiilor în care a fost finalizată executarea silită imobiliară a locuinţei achiziţionate sau construite prin programul „Prima casă”, de către organele specializate ale ANAF. 
Informaţii suplimentare:
Obiectivele şi liniile directoare pentru programul „Prima casă”, precum şi nivelul plafonului de garantare pentru perioada 2017-2021 au fost stabilite printr-un Memorandum aprobat de Guvern la 29 noiembrie 2016. De la lansarea programului „Prima casă”, în 2009, până la sfârşitul lunii noiembrie 2017, au fost acordate 238.305 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 20,78 mld. lei. În 2017, până la sfârşitul lunii noiembrie, au fost acordate 23.437 garanţii, în valoare totală de 2,048 mld. lei, precum şi 8.910 promisiuni de garantare, în valoare totală de 1,002 mld. lei.
Alocarea plafonului total al al garanţiilor care pot fi emise în anul 2018 în cadrul programului se face la solicitarea finanţatorilor participanţi de către FNGCIMM, cu acordul MFP, conform Procedurii şi criteriilor de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3097/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 6 decembrie 2017, plafonul astfel stabilit se ajustează cu procentele calculate pe baza punctajelor finale obţinute de finanţatori în urma evaluării anuale a modului de utilizare a plafoanelor de garantare. (Biroul de presă al Guvernului)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu