Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a anunțat că ediţia din acest an a programului „Rabla” va demara pe data de 4 februarie, în Vinerea Verde. În curând vor fi prezentate toate elementele acestui program. Ministrul a precizat că nu vor fi introduse taxe speciale. „În 2022 sigur nu va exista o taxă auto, taxă de mediu sau taxă de primă înmatriculare. Printre altele, din acest motiv, de câteva săptămâni bune lucrăm la eficientizarea programului Rabla. În câteva zile se finalizează Programul „Rabla” pentru versiunea 2022 – 2024. Am promis asociaţiilor de profil predictibilitate şi dorim să prezentăm un program care are ca obiective nu închiderea porţilor imediat după terminarea banilor, ci o etapizare şi o predictibilitate în ceea ce priveşte finanţarea şi avantajele unui asemenea program. La ora actuală există măsuri de încurajare a celor care vor să cumpere maşini noi, inclusiv pentru a susţine industria autohtonă de producere a autoturismelor. Programul „Rabla” pentru acest an va fi lansat în 4 februarie, în Vinerea Verde. Săptămâna viitoare vom avea toate elementele şi le vom prezenta.”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Anul trecut, programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” au demarat pe data de 26 aprilie atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, și au beneficiat de primă de casare majorată: la „Rabla Clasic”, de la 6.500 de lei la 7.500 de lei, ecobonusul pentru tehnologia hibrid, de la 2.500 de lei la 3.000 de lei, ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 de grame CO2/km, de la 1.000 de lei la 1.500 de lei. La noua ediţie a programului „Rabla Plus” s-a păstrat prima de casare de 10.000 de euro pentru „full electric” şi de circa 4.500 de euro pentru maşini hibride plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Cei care doreau să renunţe la o maşină veche, poluantă, şi să achiziţioneze un autovehicul electric au putut beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul „Rabla Clasic”, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului „Rabla Plus”.