Inițiativă legislativă a Ministerului Justiției pentru următoarea sesiune parlamentară care le va da de gândit ”băieților deștepți”. Raluca Prună susține că statul român ar trebui să confiște nu numai banii furați prin săvârșirea de infracțiuni economice ci și veniturile rezultate în urma multiplicării acestora. ”Eu am spus că trebuie discutat şi despre faptul că, probabil, pentru infracţiuni economice, poate că ar fi mai bine să luăm banii furaţi, să facem o confiscare a produsului infracţiunii, deci nu numai a banului furat, dar şi a fructului acelui ban. Dacă eu fur mâine un milion de euro cu care îmi cumpăr nişte imobile şi între timp produc cinci milioane, eu aş vrea să văd că noi confiscăm cele cinci milioane de euro. Şi avem pentru asta legislaţie europeană, pe care trebuie să o transpunem până în octombrie şi (…) voi pune pe masa Parlamentului legea, la începutul acestei sesiuni parlamentare” a declarat Raluca Prună în cadrul unei emisiuni la televiziunea Digi24. Ministrul Justiției consideră că o astfel de iniţiativă va avea ca efect descurajarea infracţionalităţii economice, deoarece pierderea tuturor bunurilor obţinute ilegal ar fi mai dureroasă decât o pedeapsă privativă de libertate. ”Pentru aceste infracţiuni şi pentru a depopula, să spunem, penitenciarele, ideal ar fi să avem mecanisme care să confiște produsul infracţiunii, care să facă în aşa fel încât aceste infracţiuni să nu mai fie interesante. Şi pariul meu este (…) că are un caracter de descurajare mult mai mare să-ţi iau banii decât să te trimit în penitenciar, unde eşti în custodia statului, unde statul cheltuie cu tine (…) şi când ieşi de acolo te bucuri de produsul infracţiunii, care poate fi considerabil. Uneori poate fi un comportament economic raţional să aleg să mă duc la închisoare un an, doi şi să rămân cu milioanele acelea pe care ca om liber, dacă nu aş fi fost implicat în activităţi infracţionale, nu le-aş fi realizat. (…) Iar eu asta vreau şi la asta lucrăm, la confiscarea produsului infracţiunii şi descurajarea comportamentului infracţional pentru infracţiuni economice”, a precizat ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
Proiect de lege: confiscarea banilor furați și a celor obținuți prin multiplicarea acestora
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -