duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticaProiect de lege privind decontarea concediilor medicale

Proiect de lege privind decontarea concediilor medicale

Parlamentarii grupului Forța Dreptei vor depune un proiect de lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Proiectul prevede ca zilele de concediu medical să fie achitate de la bugetul de stat, în virtutea contribuțiilor pe care fiecare angajat le face, și să fie eliminată obligația angajatorilor de a achita zilele de concediu medical. Principalii inițiatori ai proiectului sunt deputații Violeta Alexandru (Forța Dreptei) și Viorel Băltărețu (USR). Inițiativa legislativă stipulează înlocuirea decontului cu un mecanism de compensare, pentru că decontul de la stat întârzie foarte mult. ”În mod normal, statul ar trebui să deconteze din prima zi din moment ce angajatorul își achită contribuțiile (contribuția asiguratorie de muncă, din care se plătesc concediile medicale). O variantă pe care angajatorii trebuie să o aibă la îndemână este să se compenseze obligațiile de plată cu sumele pe care le au de recuperat de pe urma concediilor medicale. Pentru cei care vor opta pentru actualul mecanism de plată, adică decontarea sumelor aferente concediilor medicale, fiecare zi de întârziere a efectuării plății de către CNAS trebuie să fie purtătoare de dobânzi și penalități. Dacă cetățeanului i se percep penalități pentru întârzierea achitării obligațiilor și statul trebuie să suporte consecințe, când se află în culpă și întârzie să plătească. De asemenea, în proiectul de lege am introdus și prevederea potrivit căreia certificatele de concediu medical se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță și, la fel, certificatele pot fi transmise de beneficiari către angajatorii lor și prin mijloace electronice. Totodată, ne dorim o eficientizare a activității și din partea Caselor de Asigurări de Sănătate județene, către care să se poată trimită certificatele de concediu medical și în format electronic.”, susține deputatul de Vrancea Ion Ștefan.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu