vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateProiect de și pentru tineret - „Identitatea și valorile naționale în contextul...

Proiect de și pentru tineret – „Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”

În perioada mai – decembrie 2021 se desfășoară proiectul de tineret ”Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, realizat de Centrul de tineret Focșani în parteneriat cu Muzeul Vrancei. În cadrul acestui proiect, tineri de la mai multe școli și licee din județ, inclusiv tineri din medii dezavantajate vor afla istoria județului nostru, care este cel mai bogat din țară la capitolul mausolee, deoarece 4 din cele 11 mausolee ridicate în cinstea eroilor neamului se află în Vrancea. Vor afla povestile Mausoleelor de la Mărășești, Mărăști, Soveja –  monumente care cinstesc memoria eroilor români căzuți la datorie pe aceste meleaguri, contribuind decisiv la împlinirea visului de veacuri al poporului român – Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

Sâmbătă, 19 iunie 2021 a avut loc una dintre activităţile principale ale proiectului de tineret ”Identitatea și valorile naționale în contextul Marii Uniri”, la care au participat elevi ai Școlii Gimnaziale „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” din Sihlea. Ei au avut ocazia să viziteze cele trei obiective de importanţă naţională aflate în județul nostru. Participanții au fost foarte încântați de acest proiect și de modul în care doamna muzeograf Emilia Atanasiu, care s-a aflat în mijlocul elevilor pe tot parcursul zilei, le-a prezentat o salbă de fapte de eroism ale ostașilor români. Menționăm că mulți dintre tinerii de la Școala din Sihlea au fost la prima lor participare la astfel de activități. La Mărăsesti, accentul a fost pus pe importanța bătăliei în istoria poporului român în contextul Marii Uniri și au fost evocate în acelasi timp și personalitățile cele mai importante ce au luat parte la acele lupte.

A doua vizită a fost la Mausoleul Mărăști unde am fost întâmpinați de domnul Costică Tecuceanu care le-a povestit tinerilor despre semnificația bătăliei de la Mărăști și despre faptul că marea victorie de la Mărăşti ar trebui să fie pe primul loc, deoarece această ofensivă a fost “capul de pod” pe care s-au sprijinit ofensivele decisive de la Mărăşeşti şi Oituz. Pentru ca aceste strălucite fapte de eroism şi dăruire să rămână veşnic în amintirea celor ce le-au urmat eroilor de la Mărăşti, s-a înălţat acest Mausoleu din localitate, a cărui piatră de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928 în prezența Reginei Maria. Ultima oprire a fost la Mausoleul Soveja unde, doamna muzeograf Rodica Necula le-a vorbit tinerilor despre etapele construirii Mausoleului și importanța națională a acestuia, despre luptele cumplite ce s-au dat in zona Văii Şuşiţei și despre eroismul soldaților români căzuți în acele bătălii. Participanții la proiect au mai aflat cu uimire de faptul că Mausoleul Soveja este singurul mausoleu cu osuar total deschis, de la noi din țară și au fost impresionați de respectul față de eroi, demonstrat prin existența criptelor atât pentru eroii români care s-au jertfit pentru țara noastră, cât și pentru eroii germani, ruși, austrieci și unguri, în semn de respect pentru sacrificiul lor.

Următoarele doua activități se vor desfășura miercuri, 23 iunie 2021 la Mausoleul din Sud, la care vor participa tineri de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” și de la Colegiul Economic “Mihail Kogălniceanu”. Centrul de Tineret Focșani-DJST Vrancea mulțumește tinerilor participanți la proiect, școlilor și liceelor partenere, coordonatorilor acestora, precum și colaboratorului din acest proiect, Muzeul Vrancei. (DJST Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu