În cursul zilei de astăzi, conducătorii auto aflați în trafic pe DN2-E85, în zona Mausoleului de la Mărășești, au fost opriți de polițiștii rutieri, pentru a fi informați cu privire la riscurile și consecințele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație. Activitatea se înscrie în proiectul demarat la nivel european, Edward, al cărui principal obiectiv este ca drumurile europene să fie mai sigure. Prin discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii au încercat de această dată să scoată în evidență importanța acordării de prioritate, atât autovehiculelor cât și pietonilor. La nivelul judeţului Vrancea, de la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistrate 9 accidente rutiere grave produse pe fondul neacordării de prioritate autovehiculelor și 6 accidente grave care au fost cauzate de neacordarea de prioritate pietonilor.
Pe această cale, le recomandăm conducătorilor auto următoarele:
- Să respecte semnificațiile indicatoarelor rutiere montate înaintea intersecțiilor;
- Să respecte regula priorității de dreapta, precum și regulile de circulație din intersecțiile cu sens giratoriu;
Recomandări preventive pentru pietoni:
- Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie vreun autovehicul;
- Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun, oprite în staţii;
- Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;
Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic! (IPJ Vrancea)