Ministerul Mediului a publicat proiectul de Ordin care prevede modalitățile prin care urșii și lupii pot fi împușcați sau eutanasiați „în situațiile critice care pun în pericol viața sau integritatea corporală a cetățenilor.” Decizia de eliminare a unui urs se ia prin votul unei echipe de intervenție locală. Această echipă este formată din: primarul sau viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs incidentul, personal al unităților de jandarmi din localitatea respectivă, personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului fondului de vânătoare și un medic veterinar împuternicit. Conducătorul acestei echipe va fi primarul sau viceprimarul. Potrivit proiectului Ministerului Mediului, intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual prin următoarele metode:
a) îndepărtarea prin diverse mijloace;
b) tranchilizare și relocare;
c) extragere prin eutanasiere sau împușcare.
Intervenția se face gradual, începând cu metoda „îndepărtării”. Dacă aceasta nu funcționează, se trece la tranchilizare și relocare.
„Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:
a) dacă intervențiile prin metoda îndepărtării și tranchilizării/relocării nu dau rezultate;
b) dacă siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse in pericol;
c) dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;
d) în cazul în care exemplarul în cauză este rănit în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
e) dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei Ordonanțe de urgență;
f) dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.”, potrivit proiectului.
Actul normativ prevede că arma de vânătoare poate fi folosită exclusiv de personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului sau de către personalul Gărzii forestiere. În ceea ce privește eutanasierea, aceasta se face de către medicul veterinar din echipă, cu ajutorul celorlalți membri. Proiectul acestui Ordin poate fi studiat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.