Grupul civic Dizabil.Eu Vrancea a implementat, în perioada 1 octombrie – 3 decembrie, proiectul Informați Pentru O Viață Mai Bună, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Proiectul a constat în organizarea a patru întâlniri cu reprezentanți ai D.G.A.S.P.C., ai C.J.A.S. Vrancea și cu un psiholog, care au venit în sprijinul persoanelor cu dizabilități din județ cu informații care să le ajute să-și cunoască drepturile, să învețe să și le ceară, trecând peste barierele birocratice din instituțiile publice și cu soluții care să contribuie la o mai bună integrare în comunitate a acestora.
Pe 14 octombrie, în prima întâlnire din proiect, persoanele cu dizabilități au avut oportunitatea să-și afle drepturile și obligațiile de la domnul director Chetroiu și doamnele Fănica Moga și Valerica Bojoaică, de la Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități Vrancea. Pe 22 și 23 octombrie, membrii grupului DizAbil.Eu au aflat de la doamna psiholog clinician Beatrice Crăciun cum să gestioneze diverse probleme apărute în viața cotidiană și cum să comunice eficient cu cei din jur. În ultima întâlnire din cadrul proiectului Informați Pentru O Viață Mai Bună, pe 4 noiembrie, persoane cu dizabilități, aparținători și susținători ai acestora s-au întâlnit cu președinta Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea, doamna Marta Harabulă, și cu doamna Emilia Lupu, coordonatoarea departamentului de dispozitive medicale asistive din cadrul aceleiași instituții, pentru a afla informații despre modalitatea de decontare
a acestor dispozitive.
Acest proiect are ca rezultat crearea unei pagini web pe care se regăsesc informațiile primite în timpul acestor întâlniri, într-un format accesibil, indiferent de nivelul competențelor digitale. Pagina web va fi lansată pe 3 decembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități și va putea fi vizualizată la următoarea adresă: http://www.dizabil.eu/info/
În proiect au fost implicaţi membrii grupului DizAbil.Eu, persoane cu dizabilități și aparținători. Manager de proiect a fost Iuliana Prunilă-Negoiță. Pagina web a fost realizată de Vasile Prunilă. Grupul DizAbil.Eu mulțumește pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect Direcției Pentru Protecția Persoanelor Cu Dizabilități, din subordinea D.G.A.S.P.C. Vrancea, Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea și Muzeului Vrancei.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și
grupurilor informale/ de inițiativă.
Grupul DizAbil.Eu Vrancea este un grup civic, înființat în 2013, format din persoane cu diferite tipuri de dizabilitate, aparținători și susținători ai acestora, ce locuiesc în Focșani sau în alte localități din județ și care militează pentru accesibilizarea spațiilor publice din orașul Focșani și în general, pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. În perioada 2017-2022, grupul a desfășurat o campanie de advocacy pentru accesibilizarea Teatrului Municipal ”Maior Gh Pastia”, din Focșani ce s-a încheiat cu achiziționarea de către această instituție a unui dispozitiv ce permite accesul în sala de spectacole a utilizatorilor de fotoliu rulant. În 2019 DizAbil.Eu, în parteneriat cu Asociația Eu, Tu și Ei, a lansat campania ,,Vrem un Focșani fără bariere’’, în cadrul căreia a organizat un atelier de organizare comunitară la care vrâncenii cu mobilitate redusă au putut învăța tehnici prin care își pot face cunoscute problemele și prin care pot convinge decidenții să ia măsuri pentru rezolvarea acestora dar și un tur pietonal prin care a dorit să atragă atenția opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în absența unui accesibilizări care să respecte normativele în vigoare.
În perioada iulie – octombrie 2021, grupul a derulat proiectul Harta Accesibilizării Orașului Focșani, finanțat prin programul Start ONG, în cadrul căruia s-au adus în atenția autorităților locale și a opiniei publice problemele cu care se confruntă utilizatorii de fotoliul rulant în Focșani și s-a realizat o hartă ce indica nivelul de accesibilizare al spațiilor publice din
acest oraș. Din octombrie 2021, grupul DizAbil.Eu se numără printre cele 12 ONG-uri și grupuri civice din țară selectate în proiectul Pași civici pentru o comunitate puternică, în cadrul căruia beneficiază de mentorat în advocacy, timp de un an, de la Centrul de Resurse pentru Participare Publică și Asociația Civica. În cadrul acestui proiect pe 19 noiembrie, grupul a
organizat evenimentul Accesibilizarea Nu E Un Moft!, ce a adus împreună persoane cu dizabilități, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile pentru a discuta despre nevoia de accesibilizare. (sursa: DizAbil.Eu)