sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneProiecte cu fonduri europene, finanțate de AFIR, în 7 comune din Vrancea

Proiecte cu fonduri europene, finanțate de AFIR, în 7 comune din Vrancea

În prima parte a acestui an, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a aprobat 7 proiecte pentru comunitățile rurale din Vrancea pe submăsura 7.2. Aceasta se referă la investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică. Obiectivele finanțărilor pe această submăsură sunt crearea infrastructurii rutiere de interes local și o infrastructură de apă/ apă uzată îmbunătățite, care vor contribui la diminuarea tendințelor de declin social și economic și la îmbunătățirea nivelului de trai în zonele rurale; îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația rurală și la stoparea fenomenului de depopulare din mediul rural prin reducerea decalajelor rural-urban.
Cele 7 proiecte care vor primi fonduri europene nerambursabile vor fi implementate în tot atâtea comune: Tulnici, Garoafa, Ciorăști, Pufești, Bârsești, Valea Sării și Milcovul. Cele mai multe proiecte accesate de autoritățile locale respective (și aprobate de AFIR în prima jumătate a anului) vizează modernizarea drumurilor locale. Astfel, în comuna Tulnici, proiectul de modernizare a drumurilor de interes local, în satele Tulnici și Coza, va beneficia de o finanțare europeană nerambursabilă de 983.943 de euro. În comuna Garoafa se vor moderniza drumurile locale (străzi) din satele Ciușlea, Făurei, Doaga și Garoafa cu suma de 975.129 de euro. Comuna Ciorăști va primi finanțare prin AFIR pentru modernizarea drumurilor comunale din satele Ciorăști, Salcia Nouă, Salcia Veche și Spătăreasa cu suma totală de 926.710 euro. În comuna Pufești, proiectul de modernizare a drumurilor comunale din satele Ciorani, Domnești-Târg și Pufești va beneficia de o finanțare de 1 milion de euro. La Bârsești se vor moderniza drumurile de interes local cu suma de 999.020 euro. Iar în comuna Valea Sării se vor moderniza rețelele de drumuri de interes local din satele Colacu, Poduri, Prisaca și Valea Sării cu suma de 997.709 euro. În schimb, proiectul de extindere a rețelelor de canalizare din comuna Milcovul va beneficia de o finanțare nerambursabilă prin AFIR de 951.697 de euro.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu