Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea a fost solicitată sâmbată, 13 august a.c., să intervină în comuna Țifești pentru asanarea muniţiei rămase neexplodate.
O echipă de muncitori ai unei balastiere, care efectua lucrări de excavații pe malul râului Șușița, în comuna Țifești, a descoperit în timpul săpăturilor 5 proiectile eplozive calibru 75 mm. Conștienți de pericol, aceștia au apelat numărul unic de urgență 112.
Astfel, specialiștii pirotehnicieni, cu ajutorul echipamentelor din dotare, utilizând procedeele specifice, au cercetat zona și au mai descoperit încă 14 proiectile de același calibru.
Muniția a fost preluată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii.
În acest context, reamintim că, muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând nu trebuie să le atingă sau să le lovească, chiar dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață.
Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.(ISU Vrancea)