Proiectul de lege care interzice persoanelor care au săvârșit infracțiuni împotriva minorilor să candideze în funcții publice a primit raport favorabil în Comisia de Administrație a Camerei Deputaților. Deputatul Cătălin Teniță (REPER), în calitate de co-inițiator al legii, a declarat: „Violatorii de copii, traficanții de minori sau persoane care au săvârșit acte de pornografie infantilă nu au ce căuta pe buletinele de vot. Avem raport favorabil în Comisia de Administrație, unde proiectul de lege a fost îmbunătățit printr-un amendament propus de PNL și inițiatori. Acum, formula este: persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva copiilor nu pot candida și nu pot fi alese în funcții publice, ceea ce înseamnă că va exista un filtru suplimentar, la nivelul Autorității Electorale Permanente”.
Propunerea de lege merge acum în Comisia Juridică pentru ca această modificare să fie aprobată, acolo existând deja un raport preliminar favorabil. După acest pas, proiectul de lege pe care depus acum un an de către deputații Cătălin Teniță (REPER) și Diana Stoica (USR) poate ajunge la vot în Camera Deputaților, cameră decizională. „Poate e greu de definit care ar trebui să fie prioritățile de investiții în infrastructură, poate e dificil de discutat despre avantajele și dezavantajele diferitelor modalități de taxare, poate ne putem disputa diferite teorii despre organizarea judiciară. Dar în privința prădătorilor sexuali de minori lucrurile sunt limpezi ca lumina zilei: nu trebuie să apară pe buletinul de vot, nu au ce căuta la conducerea țării sau a comunităților! Le mulțumesc colegilor din toate grupurile parlamentare, care au votat proiectul în unanimitate, precum și Simonei Bucura, doamna președintă de comisie, care l-a repus în discuție, fiind o susținătoare a inițiativei noastre.”, arată deputatul Teniță.
Regăsiți pe larg Proiectul și Expunerea de motive aici:
- Textul Proiectului de lege: cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19618
- Expunere de motive: cdep.ro/proiecte/2021/500/30/5/em641.pdf (sursa: Cabinet parlamentar, deputat Cătălin Teniță)