Proiectul este organizat de Centrul de Tineret Focșani, din cadrul Direcției Județene de Sport și Tineret Vrancea, în parteneriat cu Asociația „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești si cu Asociația Potpourri – Focșani. Ținând cont de nevoile educaționale și de socializare din aceasta perioadă, Centrul de Tineret Focșani își propune continuarea în perioada aprilie – mai 2010 a proiectului de tineret „Tandem” în mediul on-line, prima activitate a acestui proiect desfășurându-se în data de 07 martie 2020 la Centrul de Tineret Focșani.
Proiectul „Tandem” este un concept de schimb lingvistic cu scop de a practica limbile străine într-un mediu prietenos, prin conversații cu alți vorbitori nativi sau avansați, indiferent de competența lingvistică a participanților. Ne dorim promovarea studiului limbilor străine ca o prioritate în dezvoltarea unei identități Europene și să oferim tinerilor din județ ocazii de interacțiune, de astă dată în mediul virtual, cu tineri voluntari din întreaga Europă. Activitățile, organizate pe grupe în funcție de nivelul de vârstă și de cunoaștere a limbii engleze, vor fi coordonate de Orania Zdrîncu – responsabil al Centrului de Tineret Focșani, Anamaria Cătănoiu – formator și lucrător de tineret din cadrul Asociației Potpourri – Focșani, alături de voluntarii străini ai Corpului European de Solidaritate prezenți în proiectele ,,I’m with you”, şi ,,Earth Recall”, proiecte implementate de Asociația „Voluntariat pentru Viață” Mărășești -coordonată de doamna Any Mary Elisabeta Drăgan.
În vremuri tulburi, precum cele generate de pandemia de coronavirus, avem senzaţia că lucrurile sunt scăpate de sub control. Multe din obiceiurile noastre au fost date peste cap, iar viitorul este, potrivit experţilor, departe de a fi sigur. Există însă multe lucruri pe care le putem face pentru a ne simţi mai bine şi a rămâne sănătoşi. Acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de prieteni. Contactele sociale sunt la fel de necesare pentru sănătate ca şi alimentaţia, mişcarea şi somnul. E adevărat că din cauza pandemiei de coronavirus nu ne putem întâlni cu prietenii, nu putem bea o cafea împreună, nu putem împărţi cina sau organiza petreceri. Nu prin contact direct. O cale ideală, nu doar de a ne auzi ci şi vedea sunt videoconferințele la care pot participa mai multe persoane. Proiectul de tineret „Tandem” în mediul on-line este un mod de a nu ne izola complet în vremurile în care se impune „distanţarea socială”, ca mijloc de a frâna răspândirea noului coronavirus. (DJST Vrancea)