vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăELECTORALProiectul pe care liberalul Valentin Resmeriță îl propune pentru seniorii Focșaniului

Proiectul pe care liberalul Valentin Resmeriță îl propune pentru seniorii Focșaniului

”Cine nu are bătrâni să-și cumpere”, este o expresie cu referire clară la valoarea înțelepciunii pe care persoanele de vârsta a treia au dobândit-o în viață. Iar cei tineri nu pot decât beneficia de această experiență care vine din provocările prin care au trecut acești oameni. Din păcate, administrația locală pesedistă din ultimii 24 de ani, cel puțin la nivelul municipiului Focșani, nu a avut în prim plan grija față de a se apleca şi asupra problematicii acestei categorii, care are dreptul la o viață decentă, activă, demnă și sigură, după ce părinții și bunicii noștri s-au sacrificat pentru dezvoltarea și devenirea noastră ca indivizi. Candidatul PNL susține că are un proiect și pentru vârstnicii vulnerabili, în special cei rămași singuri, astfel încât bătrânii orașului să primească cea mai bună îngrijire posibilă.

Prezent zilnic în stradă, pentru a-și prezenta programul electoral, Valentin Resmeriță a stat de vorbă cu foarte multe categorii de oameni, mulți dintre ei trecuți de a doua tinerețe, de la care a aflat nevoile lor și ceea ce le-a oferit orașul unde plătesc taxe și impozite. ”Întrucât premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie nu este tocmai o soluție pe termen lung, îmi propun, ca viitor primar, înființarea centrelor pentru seniori în fiecare cartier, locuri unde aceștia își vor putea petrece cât timp vor pentru socializare. Totodată, primăria va organiza de câte ori este posibil activități culturale pentru cei care au contribuit o viață întreagă la bunul mers al orașului. Vom construit și noi Focșaniul care își prețuiește seniorii!”, spune Valentin Resmeriță.

Tot pentru seniorii noștri este gândit și proiectul dispensarelor de cartier, astfel încât vârstnicii  să aibă acces ușor la servicii medicale de calitate. ”Voi propune crearea de dispensare medicale în fiecare cartier al Focșaniului, pentru ca serviciile medicale să fie în proximitatea cetățenilor. În plus, voi iniția un program de tichete sociale pentru cei care se confruntă cu dificultăți financiare, astfel încât aceștia să poată achiziționa medicamentele de care au nevoie, în special cei aflați în situații de risc crescut de sărăcie și excluziune socială”, mai susține candidatul PNL la Primăria Focșani, Valentin Resmeriță.

(Material realizat de SC King News 24 SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu