vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitatePromovarea probei scrise a examenului național pentru funcțiile de director și director...

Promovarea probei scrise a examenului național pentru funcțiile de director și director adjunct de școli, sub media națională, în Vrancea

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a public tabelul cu rezultatul primei probe a examenului național pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct de unități de învățământ. Din cei 170 de candidați admiși după selecția dosarelor, 160 au mai susținut proba scrisă. Ceilalți 10 nu au mai dat examenul, din diverse motive: 4 au amânat (probabil din motive medicale), 5 nu s-au mai prezentat, iar unul s-a retras din sală după ce a văzut subiectele. Din cei 160 de candidați care au susținut examenul scris, 94 au obținut cel puțin punctajul minim (70 de puncte) și au fost declarați admiși – procent de 58,75%. Ceilalți 66 au fost respinși (41,25%). De precizat că media de promovare la nivel național a fost de 65,8%. Tabelul cu rezultatul probei scrise, cu coduri numerice și fără nume, este pe site-ul ISJ Vrancea. Calendarul de concurs, în continuare, este următorul:

  • 15—17 octombrie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă
  • 18—20 octombrie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă
  • 20 octombrie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă
  • 21 octombrie—1 noiembrie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n)
  • 28 octombrie – Proba scrisă pentru candidații care la data de 15 octombrie 2021 se află în carantină sau izolare
  • 28 octombrie– Afișarea rezultatelor la proba scrisă
  • 28 octombrie – Depunerea contestațiilor
  • 29 octombrie – Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale pentru candidații participanți la proba scrisă din data de 28 octombrie
  • 28 octombrie—2 noiembrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților
  • 2—10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
  • 15 noiembrie—8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie—10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20—22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu