duminică, iulie 7, 2024
AcasăActualitateProprietarul unei case cuprinse de flăcări a suferit o intoxicație cu fum...

Proprietarul unei case cuprinse de flăcări a suferit o intoxicație cu fum și atac de panică / Incendiul de la Gologanu nu a fost, încă, lichidat

UPDATE     Incendiul a fost lichidat în jurul orei 21.00. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, în urma scânteilor mecanice produse ca urmare a utilizării unui dispozitiv de taiere electric (flex). (ISU Vrancea)

Un apel primit în jurul orei 17.00 prin intermediul numărului unic de urgență 112 anunța izbucnirea unui incendiu la locuințe în comuna Gologanu. Imediat s-au deplasat la fața locului pompierii militari din cadrul Detașamentului Focșani, iar în sprijinul lor au fost mobilizate în dinamică echipaje de la Secțiile de Pompieri Adjud și Vidra, în total, acționându-se cu 6 autospeciale de stins incendii.  În momentul sosirii primelor forțe de intervenție la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu violență, generalizat, la nivelul a 3 locuințe și 1 anexă. S-a acționat atât pentru localizarea acestuia, cât și pentru împiedicarea propagării la alte construcții învecinate.

Unul dintre proprietari, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a suferit o ușoară intoxicație cu fum și atac de panică. A fost preluat de echipajul SMURD prezent la fața locului, dar, deoarece starea de sănătate s-a îmbunătățit după acordarea primului ajutor, a refuzat transportul la spital. Chiar dacă incendiul a fost localizat în limitele găsite, pagubele materiale sunt consistente.

Intervenția este în desfășurare, actionându-se pentru lichidarea ultimelor focare. După finalizarea acesteia se vor efectua verificări pentru a stabili cauza probabilă. (sursa: ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu