vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateProtest al angajaților de la Ambulanță, de la ora 10.00

Protest al angajaților de la Ambulanță, de la ora 10.00

Angajații serviciilor de ambulanță din țară protestează, astăzi, între orele 10.00 și 12.00. La nivel național, Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România a transmis un comunicat în care explică motivele acțiunilor de protest. Acestea sunt legate de statutul și salarizare personalului din serviciile de ambulanță.

  1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Național Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, și NU au fost asumate și introduse în lege, deși era ultima speranță  a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaților pentru personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță care a desfășurat activitatea în teren în perioada stării de urgență și nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbițat de actualul Guvern și Președintele României.
  2. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate salarizarea asistenților medicali, și nu numai, când sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat și egalizat cu sporul personalului din unitățile spitalicești, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă și protecție socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă inițiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate și familie din Senatul României.
  1. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute, deși am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect președintelui și individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.
  2. Propunerile de completare și modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare și consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanță, sunt în așteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute.
  3. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferență față de personalul din aceste unități care desfășoară activitatea în condiții de teren și în regim de urgență contra cronometru pentru a salva vieți. (sursa: Federația „Ambulanța”)

Membrii de sindicat care vor participa la protest, organizat în curtea unității, vor purta echipamentul de lucru, cu vesta și șapca de protest, mănuși, mască și viziere, și se va respecta distanțarea între protestatari de minim 1,5 m. Toate ambulanțele vor purta afișul pe format A4 cu inscripția vizibilă „PROTEST NAȚIONAL” în față dreapta jos, pe parbriz și în spate pe geamul din ușă partea stângă. Protestatari vor avea afișe tot format A4 cu inscripția „EU PROTESTEZ”. Potrivit liderilor de sindicat, protestul este dedicat celor doi ambulanțieri care și-au pierdut viața în lupta cu noul coronavirus – Cristian Stupiuc, în vârstă de 52 de ani, și Ioan Irimescu, în vârstă de 61 de ani, angajați ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava – precum și celor 160 de angajați ai serviciilor de ambulanță din țară infectați cu COVID-19 în timpul misiunii.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu