Pesediștii vrânceni s-au conformat deciziei Consiliului Județean de a elibera imobilul pe care îl foloseau de mai bine de 25 de ani. Consiliul Județean nu a reînnoit contractele de închiriere cu organizația PSD și cu parlamentarii PSD Vrancea de la 1 ianuarie a.c., astfel că pesediștii s-au văzut nevoiți să-și facă bagajele. În ultimele zile, au fost văzuți mai mulți membri PSD care încărcau în mașini documente ale partidului și nu numai. S-au demontat și aparatele de aer condiționat, iar astăzi siglele și însemnele PSD de pe acest imobil, aflat în administrarea CJ Vrancea. Într-una din serile trecute, la sediu a ajuns și fostul președinte al PSD Vrancea, Marian Oprișan, care și-a ridicat, probabil, obiectele și documentele personale. Deocamdată, pesediștii vrânceni vor folosi ca sediu de partid un spațiu de pe Bulevardul Independenței din Focșani, contractat încă de pe vremea în care deputatul George Băeșu era președinte al PSD Focșani, care figura ca sediu al organizației municipale.
Imobilul de pe Strada Republicii aparține Consiliului Județean Vrancea, instituție care a făcut investiții importante în amenajare și modernizare, la începutul anilor 2000. Clădirea va fi folosită de Muzeul Vrancei, care, de ceva timp, funcționează într-un imobil privat, unde plătește o chirie consistentă.