Conform presei naționale, în ședința Comitetului Național Executiv al PSD de după referendumul cu Liviu Dragnea-președinte, s-a discutat aprins despre cum să acționeze în continuare pentru a desprinde de PSD eticheta de partid continuator al comunismului în România. ”Pe mine mă interesează ca la Congres să arătăm tuturor că vrem să desprindem de pe noi eticheta de continuatori ai comunismului. Să dăm semnalul membrilor noștri, dar și în exterior, că vrem să facem schimbări”, ar fi spus Dragnea în ședința CExN al PSD. Și ceilalți lideri au apreciat că această etichetă de comuniști le-a adus prejudicii importante de imagine precum și pierderi electorale însemnate.
Dar cum să scape PSD de eticheta de comunist când întreaga structură a partidului se leagă ombilical de ceea ce înseamnă comunismul? Idei, principii, acțiuni, mentalități, oameni, declarații publice, totul respiră a comunism (cu față mai mult sau mai puțin umană, măi dragă!). Să nu uităm că PSD este continuatorul PCR din multe puncte de vedere. Să nu uităm că Ion Iliescu este și acum un simbol al acestui partid, un adevărat guru al activiștilor și votanților PSD. Structura organizatorică se bazează pe tot ceea a făcut celebrul Octav Cozmîncă în anii `90. Metodele de acțiune, atitudinea față de electorat și adversarii politici, mentalitățile sunt asemănătoare kominterniștilor kaghebiști din anii `40-`50, gen Pauker, Dej, Luca sau Groza. Totodată, chiar dacă stă departe de partid, oficial și aparent, Adrian Năstase este băgat în seamă de aproape toți liderii PSD. Parcă toți pesediștii vor să-i intre în grații și să-l cultive pe Năstase, precum în perioada mandatului său de prim ministru. Un Năstase care se afla pe lista marilor speranțe ale comunisților în 1989, pregătit și promovat ca un cadru de nădejde al PCR. Cu ajutorul justiției și al luptelor interne, PSD a scăpat de alți lideri care numai anticomuniști nu erau, gen Hrebenciuc, Geoană sau Sîrbu. De prea scurt timp ca să se producă o ruptură de ceea ce au însemnat ei pentru partid. Iar cei sub 45-50 de ani, promovați în ultimii ani … miros de la o poștă a oportunism, mentalitate comunistă sau cununii cu secu, gen Ponta, Oprișan, Șova, Bănicioiu, Ghiță (plecat supărat între timp) etc. Cât despre femeile zise social democrate, acestea țin strâns stindardul comunismului. Și sunt promovate în continuare – Ecaterina Andronescu, un profesor universitar apărător al intereselor mafiei din universități și un vajnic picon la baza sistemului românesc de învățământ, sau Rovana Plumb, cu o ascensiune fulminantă și o influență puternică suspectate de legături strânse cu secu, de pe vremea tinereții sale comuniste. Ar mai fi de amintit și noua speranță a PSD, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților. Nu reiau povestea vieții lui dar cei care îl cunosc susțin că ar fi ajuns în funcții importante și într-un regim comunist datorită originii sănătoase, a meseriei de bază și a relației cu influentul ofițer de contrainformații Ristea Priboi.
Cât despre Liviu Dragnea … cum să se desprindă Dragnea de comunism? Pe ce se bazează cariera lui politică și averea enormă? Doar nu pe democrație, valori, legalitate, bun simț, respect. Renunță el la tot ca să nu mai fie etichetat drept comunist?