Din ultimele discuții de la vârful PSD, se pare că Ecaterina Andronescu este favorită să preia portofoliul Educației. Astăzi, în cadrul unei întâlniri cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, în biroul președintelui Camerei Deputaților, Ecaterina Andronescu ar fi primit propunerea de a prelua postul de ministru al Educației Naționale. Andronescu, acum deputat PSD, a mai deținut, de-a lungul anilor, funcția de ministru al Educației/ Învățământului. Ecaterina Andronescu are 70 de ani și este parlamentar PSD din anul 1996.
Postul de ministru al Educației Naționale este deținut, interimar, de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în urma demisiei lui Valentin Popa, pe data de 27 septembrie. Interimatul în această funcție expiră joi, 15 noiembrie, astfel că PSD trebuie să facă nominalizarea oficială, în scurt timp. În urmă cu câteva luni, Ecaterina Andronescu avusese o serie de declarații critice la adresa Guvernului Dăncilă și a lui Liviu Dragnea, însă disputele personale par să se fi aplanat, odată cu nominalizarea pentru funcția de ministru.