Codul galben de ploi, vijelii și grindină, valabil în cursul zilei de ieri, a determinat autoritățile să utilizeze sistemul antigrindină. Din mai multe puncte din Vrancea au fost lansate, ieri după-amiază, rachetele antigrindină pentru a ”sparge” norii. Această decizie a provocat, din nou, nemulțumirea fermierilor. Astfel, în cursul zilei de astăzi, mai mulți cultivatori de cereale, în general, din jumătatea de sud a județului Vrancea, au mers în audiență la Instituția Prefectului. Fermierii și-au expus nemulțumirile și punctele de vedere în fața prefectului Marius Iorga și a reprezentanților Unității de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) Moldova 2 Vrancea. Fermierii reclamă faptul că reprezentanții UCCG Vrancea nu au respectat înțelegerea din urmă cu câteva săptămâni privind utilizarea rachetelor antigrindină doar în situații excepționale, de avertizare meteo cod roșu. ”Cei de la Unitatea Antigrindină susțin că măsurătorile lor prognozau fenomene meteo periculoase și de aceea au lansat rachetele. Ei ne-au spus că aceste rachete aduc ploaia, dar nu au putut demonstra afirmația. Noi spunem că rachetele antigrindină alungă norii și favorizează seceta. Abia a plouat 5 l/mp ieri, în zona Tătăranu, dar ei au tras cu rachete. Nu ne-au spus nimic concret, nu s-a rezolvat nimic. A rămas ca noi, fermierii, să întocmim o sesizare pe care să o trimitem Ministerului Agriculturii.”, ne-a declarat unul dintre fermierii din comuna Tătăranu, prezent în delegația ce a ajuns astăzi la Prefectura Vrancea.
Rachetele antigrindină, din nou mărul discordiei / Fermierii vrânceni s-au plâns că rachetele lansate ieri au alungat ploaia
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -