Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a atras, din nou, atenția cu privire a respectarea restricțiilor impuse de ordonanțele militare. După toate discuțiile și deciziile din ultimele zile, șeful DSU a subliniat faptul că, anul acesta, românii vor petrece sărbătoarea de Paști acasă, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Cei care vor ieși din case și vor merge la biserică sau în vizită vor fi sancționați de forțele de ordine, conform ordonanțelor militare. ”Chiar dacă sunt obișnuiți să sărbătorească într-un anumit mod, anul acesta trebuie să sărbătorească altfel. Fără familie, fără să iasă, fără vizite. E cel mai important. Nu vizite la bunici, nu vizite la prieteni, nu primire de vizitatori acasă dacă, într-adevăr, vrem să trecem mai ușor peste această perioadă. Așa cum ne comportăm acum vom vedea rezultatele. Vom vedea peste 7 zile dacă comportamentul a fost responsabil. Dacă nu respectăm recomandările, riscul e să ne trezim cu o creștere semnificativă a cazurilor pozitive, a cazurilor critice, a deceselor. Nimeni nu dorește acest lucru Anul acesta trebuie să se facă un sacrificiu și să se sărbătorească Paștele acasă. E bine să nu-și expună familiile, apropiații. Pentru cei care au în gând să încalce regulile și să meargă la biserică, îi atenționez că vor fi supuși rigorilor legii. Nu se fac activități religioase, culturale, de orice fel. Ordonanța militară e foarte clară. Ieșirea la biserică ar fi contrar legii și Poliția și Jandarmeria vor acționa dacă oamenii vor ieși. Legea se aplică și lumea trebuie să înțeleagă. Statul acasă este o regulă, e foarte necesar ca să evităm o catastrofă. Pentru noi, fiecare om pe care-l pierdem e un lucru regretabil. Colegii mei încearcă să salveze cât mai mulți. E păcat să irosim toate măsurile care s-au luat. Repet, trebuie să se respecte regulile, mai ales mâine, poimâine, răspoimâne. Lumea să evite să iasă”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3.
Secretarul de stat în MAI a mai spus că, potrivit calculelor oficiale, vârful pandemiei ar putea fi atins fie zilele următoare, pe 23-24 aprilie, fie pe 4-6 mai. Totul depinde de comportamentul oamenilor din această perioadă. „Avem un model care zice că vârful va fi zilele acestea. Asta ar însemna să ajungem la un platou sau să începem să scădem. E alt model care zice că până în 23-24 aprilie va fi vârful. Mai e un model care zice că 4-6 mai va fi vârful. Un model optimist poate să devină foarte pesimist dacă fazele pe care s-a făcut calculul se schimbă. Calculul e făcut luând în considerare măsurile luate, măsurile de distanțare, limitările. Dacă limitările sunt încălcate și nu sunt respectate, tot acest model de calcul se schimbă și trebuie refăcut. Și atunci, e posibil să găsim un model mult mai pesimist. Nu am să lansez cifre, rămâne să vedem cum vom evolua. Noi avem speranța ca vârful să-l atingem undeva la sfârșitul lunii aprilie-mai și de atunci să mergem în jos. Totul depinde de cum ne comportăm în această perioadă”, a explicat Raed Arafat, la Antena 3.