vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateRata de promovabilitate la bacalaureat a crescut cu aproape 3% în Vrancea,...

Rata de promovabilitate la bacalaureat a crescut cu aproape 3% în Vrancea, după contestații

Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale din județul Vrancea la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate astăzi, 9 iulie 2021, în centrele de examen și pe site-ul dedicat. Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată după soluționarea contestațiilor, este de 67,75% (în creștere cu 2,93%), comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 64,82%.

Pentru promoția curentă, rata de reușită este de 73,60%, iar pentru promoțiile anterioare – 28,03%. Astfel, din totalul celor 2055 de candidați prezenți, au promovat 1393 de candidați: 1319 candidați aparțin promoției 2021, iar 74 de candidați provin din promoțiile anterioare.  Numărul mediilor de 10 (zece) a rămas același ca înainte de contestații. A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie). Calendarul complet este disponibil aici. (sursa: ISJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu