vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneRazie a polițiștilor la transportatorii de persoane

Razie a polițiștilor la transportatorii de persoane

În această dimineață, în intervalul orar 06:00-09:00, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfăşurat, pe drumurile publice din județ, acţiuni pentru verificarea modului în care se efectuează transporturile publice de persoane. Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto, verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului. Polițiștii au testat cu aparatul etilotest toți conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, în vederea identificării conducătorilor care au consumat băuturi alcoolice.

Astfel de activități vor continua pe tot parcursul zilei pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic și depistarea activităților ilegale de transport rutier de persoane. Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să păstreze permanent distanţa de siguranţă în mers, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu