sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneRazii ale lucrătorilor MAI, azi noapte, în județ, încheiate cu amenzi, dosare...

Razii ale lucrătorilor MAI, azi noapte, în județ, încheiate cu amenzi, dosare penale și alte sancțiuni

Noaptea trecută, în intervalul orar 20:00 – 03:00, polițiștii vrânceni au organizat o razie, cu efective mărite, pe drumurile publice din municipiile Focșani și Adjud, orașul Odobești și comunele limitrofe ale acestora, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii, coordonată de către Serviciul de Ordine Publică Vrancea, au fost angrenați 37 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea dar și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea și ai Comisariatului Județean Pentru Protecția Consumatorului Vrancea. Acțiunea s-a desfășurat în mediul urban/rural și a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.

Au fost verificate 11 obiective (baruri/alte locații de divertisment), fiind organizate, totodată, 6 filtre rutiere. În cadrul acțiunii desfășurate au fost verificate și legitimate aproximativ 290 de persoane, fiind verificate și controlate și 167 de autovehicule. 30 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool sau droguri. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 28.500 de lei, 17 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar 12 pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991. Ca măsură complementară, la regimul rutier, au fost retrase două certificate de înmatriculare. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

A T E N Ț I E !

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.485 – 3300 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei  care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu