Guvernul a aprobat, luni, ordonanţa de urgenţă care vizează diminuarea contribuţiei financiare de la bugetele locale şi asociaţiile de proprietari/ locatari pentru lucrările de reabilitare energetică a blocurilor de locuinţe. Prin urmare, reabilitarea termică a blocurilor de locuințe se va putea face cu mai puţini bani de la autorităţile locale şi cu o contribuţie mult mai mică din partea asociaţiilor de proprietari. Finanțarea acestor proiecte se va asigura în proporție de 90% din fonduri europene nerambursabile. Mai exact, doar 5% din banii necesari reabilitării vor putea proveni din banii autorităților locale sau ai asociațiilor de locatari, comparativ cu 40% cât este în prezent. Bugetul UE destinat priorităților de investiții pentru eficiența energetică a clădirilor în cadrul perioadei de programare 2021-2027 pentru politica de coeziune este de aproape 1,25 miliarde euro, iar intervențiile ce vizează creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe beneficiază de alocare financiară totală în cadrul programelor regionale 2021-2027 de aproximativ 618 milioane euro. Astfel, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate, finanțarea reabilitării termice a blocurilor se va face astfel:
I: În cazul regiunilor mai puțin dezvoltate:
– 90% din fondurile europene nerambursabile și din alocații de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor;
– 5% din alocații de la bugetul de stat în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul de stat față de contribuția prevăzută la punctul anterior;
– 5% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/ sau din alte surse legal constituite, precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/ sau din alte surse legal constituite. Cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale se stabilește pe baza documentelor procedural specific implementării programelor și nu poate depăși 3%.
II. În cazul regiunilor mai dezvoltate:
– 90% din fondurile europene nerambursabile și din alocații de la bugetul de stat și din bugetele locale, în cazul regiunilor mai dezvoltate, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul programelor, conform ratei de cofinanțare stabilite prin deciziile Comisiei Europene de aprobare a programelor;
– 5% din alocații de la bugetul de stat în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul de stat față de contribuția prevăzută la punctul anterior;
– 5% din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale și/ sau din alte surse legal constituite, reprezentând contribuție suplimentară de la bugetul local față de contribuția de la primul punct (cea de 90%), precum și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari și/ sau din alte surse legal constituite. Cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale, reprezentând contribuția suplimentară de la bugetul local, se stabilește pe baza documentelor procedural specific implementării programelor și nu poate depăși 3%.
Pentru a echilibra contribuția asociațiilor de proprietari și a stimula astfel promovarea de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, ordonanța stabilește cota de contribuție proprie a autorităților administrației publice locale de maximum 3% din valoarea proiectului. (sursa: Guvernul României)
Reabilitarea termică a blocurilor va scoate mai puțini bani din bugetele locale și de la asociațiile de proprietari
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -