Meci de coșmar pentru ACS Mausoleul Mărășești, în etapa a șasea din Liga 1 de futsal. Echipa din Mărășești a jucat pe terenul liderului la zi, Futsal Klub Mausoleul Mărășești. Jucătorii din Mărășești nu aveau pretenția de a obține un rezultat pozitiv, însă pe teren a fost un dezastru. Gazdele au înscris câte un gol aproape în fiecare minut al partidei. Oaspeții nu au făcut față asaltului harghitenilor și au înregistrat cea mai drastică înfrângere din istoria futsalului românesc. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – ACS Mausoleul Mărășești, scor final 37-2 (18-1)!!! Jucătorul gazdelor, Hadnagy, a înscris 8 goluri, Kedei și Dudău au marcat câte 4 goluri, iar Balint, Miklos și Peter au avut câte 3 reușite.
”Ziua de 13 octombrie a fost una cu ghinion pentru Mausoleul Mărășești. Formația vrânceană, lipsită de cei mai importanți oameni ai săi, a capotat lamentabil la Odorheiu Secuiesc. Liderul din Liga 1 Futsal Fortuna, cu maximum de puncte, nu au avut milă de adversar. Meciul s-a încheiat cu un incredibil 37-2 în favoarea harghitenilor, aceasta fiind cea mai mare diferență de scor înregistrată vreodată în futsalul românesc! „Respectăm competiția și, indiferent de adversar, dăm totul pe teren”, a spus Florin Ignat, antrenorul echipei FK Odorheiu Secuiesc. Florin Ignat a folosit toți jucătorii trecuți pe foaia de joc și, care, cu excepția portarului Petrișor Toniță, au înscris fiecare cel puțin un gol. Pe lista marcatorilor și-a trecut numele inclusiv Sandrin Tompea, portarul de rezervă al harghitenilor. În urma acestui rezultat, FK Odorheiu Secuiesc și Mausoleul Mărășești au intrat definitiv în istoria futsalului românesc!”, au scris cei de la frf.ro.
De menționat că echipa din Mărășești a jucat cu juniorii, din cauza problemelor financiare. Totuși, diferența de scor nu mai lasă loc vreunei explicații. Golurile oaspeților au fost marcate de Totolici și Budeșteanu. În etapa a șaptea, ACS Mausoleul Mărășești va evolua pe teren propriu, cu CSF CFR 1933 Timișoara. Partida va avea loc luni, 21 octombrie.