vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieRecursul din dosarul în care sindicaliștii din Primăria Focșani au contestat bugetul...

Recursul din dosarul în care sindicaliștii din Primăria Focșani au contestat bugetul se judecă săptămâna viitoare

Curtea de Apel Galați a admis astăzi cererea formulată de viceprimarul municipiului Focșani, Ana-Maria Dimitriu, în calitate de președinte de ședință al Consiliului Local Focșani, prin care a solicitat judecarea cu celeritate a recursului din dosarul în care sindicaliștii au contestat bugetul municipiului, cu sprijinul primarului Cristi Misăilă, blocând astfel un întreg oraș. Anterior, termenul stabilit de instanță era de 24 august.

”Astăzi, CA Galați a decis ca judecarea recursului să se facă pe 21 iulie, nu pe 24 august dată la care a fost termenul stabilit inițial. În condițiile în care sindicaliștii încurajați de primarul Misăilă au continuat procesul în instanță, a fost nevoie de intervenția noastră, a grupului PNL-USR-PLUS, pentru ca procesul să se judece cât mai repede.
Demonstrăm astfel că nouă chiar ne pasă de Focșani și nu blocăm tot ceea ce ține de acest municipiu. Reamintesc faptul că la data de 18 iunie 2021, bugetul a fost deblocat, însă din cauza continuării procesului în instanță de către unii angajați s-a ajuns la blocarea bugetului de către Tribunalul Vrancea”, a precizat Ana-Maria Dimitriu, președinte de ședință CL Focșani, și viceprimar al municipiului Focșani.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu