Prezență foarte slabă la urne, în prima zi a referendumului pentru revizuirea Constituției. Așa cum era de așteptat, foarte puțini vrânceni (situația este aceeași și la nivel național) s-au dus astăzi la secțiile de votare. Conform datelor oficiale, până la ora 13.00, puțin peste 6.000 de vrânceni cu drept de vot au trecut pe la urne, adică un procent de 1,92%. Dintre aceștia, 5.101 votanți erau pe listele electorale permanente, 931 au votat pe liste suplimentare și 32 au cerut urna mobilă acasă. Ca exemple, până la ora 14.30, la o secție de votare din Focșani se prezentaseră 15 persoane, iar la secția de votare din satul Voloșcani, comuna Vidra, doar preotul satului votase până la prânz.
La nivel național, până la ora 13.00, își exercitaseră dreptul la vot puțin peste 464.000 de români, adică un procent de 2,54%. Pentru a fi validat, la referendum trebuie să se prezinte minimum 30% dintre cetățenii cu drept de vot, adică peste 5,6 milioane de oameni. Secțiile de votare se vor închide la ora 21.00, iar mâine dimineață se va relua votul la ora 7.00.