sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateRegretatul poet Dumitru Pricop va avea un bust sculptat și la Negrilești....

Regretatul poet Dumitru Pricop va avea un bust sculptat și la Negrilești. Campania de donare continuă

Proiectul iniţiat de Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi”, în parteneriat cu Primăria Negrileşti, privitor la fondarea Casei Memoriale ,,Dumitru Pricop” şi a Muzeului Negrileşti, se apropie de final. Această lucrare va fi încununată de realizarea unui bust al poetului Dumitru Pricop (valoarea estimată a lucrării este de circa 15.000 de lei). Acest lucru nu se poate materializa fără ajutorul oamenilor pentru care „Cultura valorează cel puţin tot atât cât banul”.                                                                                                                    „Păstrăm aceleaşi reguli ca şi la Casa Memorială: cei care donează de la 1 leu la 999 lei sunt donatori, iar cei care donează peste 1.000 lei sunt donatori fondatori. Toţi donatorii vor fi înscrişi în cartea de onoare a Casei Memoriale ,,Dumitru Pricop” şi în cartea ,,Dumitru Pricop – Mioritice” (ed. a II-a), care va apărea cu ocazia dezvelirii bustului în data de 21 Mai 2018, ziua de naştere a poetului, când acesta ar fi împlinit 75 de ani. Donatorii vor fi înscrişi în lucrarea Mioritice şi în Cartea de Onoare a Casei Memoriale. Nu pierdeţi ocazia de a intra în istoria culturii vrâncene”, potrivit profesorului Costică Neagu, peşedintele Asociaţiei ”Simion Mehedinţi”.

Cine sunt donatorii

Până acum au donat următorii: donatori fondatori: Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi” – Focşani; Stan Gheorghe – S.C. Micromet Focşani; Stan Sima – S.C. Sima Bayer, Focşani; Gheorghe Tepşanu – S.C. Wooden Dooden Doors International Focşani. Coman Ştefan – S.C. Balcanic Prod. Focşani, ing. Mircea Chivu – pensionar Bucureşti (2 donaţii), prof. Sebastian Burlan, director Şc. Gimnazială nr. 7, Focşani (3 donaţii), Teolog dr. Valentin Muscă.

Donatori: Nicolae Diaconu, pensionar, Focşani; notar Constantin Ivan – Focşani; Ec. Nicu Mazere – Focşani; prof. Enache Mîndrescu – Focşani; Pricop Adela (Tsekoura) – Atena; Ana Pricop – Focşani; Dorel-Boris Simiz – Pandora Prod SRL Focşani; prof. Ştefan Ioneanu – Focşani; prof. Silvia Grigorescu – Focşani; prof. Nicolae Pricop – Focşani; prof. Alexandra Tătaru (2 depuneri) – Focşani; consilier cultural Babeş Lenuţa – Negrileşti; prof. Elena Kviacoschi, Grădinița nr. 15 Focşani; prof. univ. Ilie Moise – Sibiu; prof. univ. Şerban Dragomirescu – Bucureşti; prof. univ. Gheorghiţă Geană – Bucureşti; col. pensionar Viorel Iancu (3 depuneri) – Bucureşti, Radu Borcea – Focşani, prof. Rica Verdeţu, Grădinița Garoafa, jud. Vrancea. „Prin ajutorul generos al Domniilor Voastre, Negrileştii Vrancei va deveni un punct turistic pe harta judeţului şi a ţării. Rugăm pe această cale orice vrâncean, negrileştean sau român să ne ajute la împlinirea acestui demers cultural, Casa Pricop fiind al treilea memorial vrâncean după Casa Roată şi Casa Vlahuţă. Ne aşteptăm ca în anul Centenarului Întregirii, semenii noştri să-şi îndrepte gândurile şi către CULTURĂ, acum, în preajma CENTENARULUI  ÎNTREGIRII”, mai spune Costică Neagu. Orice sumă va putea fi depusă în contul Asociaţiei Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi” – Focşani, România nr. RO76CECEVR0137RON0107934, deschis la CEC BANK, Filiala Vrancea sau în numerar la tel. 0723276188, contra chitanţă.

Dreptul la nume. Io, autor de drept al Mioriţei,/ nu-s anonim, aşa cum scrie-n cărţi…/ De lut legat – ca rădăcina vieţii/ n-am căutat o ţară-n alte părţi.// Am fost aici odată cu lumina/ făcându-i întunericului loc/ (…)// Deci am un nume! Viguros ca viţa,/ ca Patria, ca tot poporul meu/ şi, iată, scriu şi astăzi Mioriţa/ chiar dacă trupul mi-l dezgrop mereu. (Dumitru Pricop)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu