Consumatorii racordați la sistemul centralizat de căldură vor fi obligați să-și monteze repartitoare care măsoară consumul de agent termic.
Este o normă europeană, prin care se impune reducerea risipei de energie din sistemul centralizat. În trecut, aceste repartitoare au reprezentat mereu motiv de dispută între locatari și asociațiile de proprietari.
“Aceste repartitoare au făcut mai mult rău decât bine. Au dus la o împărțire neuniformă a consumurilor, astfel că au fost proprietari care au respectat asigurarea încălzirii la 18 grade a apartamentelor, au fost unii care nu au respectat. Economia nu este mare, pentru că în momentul în care nu încălzește vecinul apartamentul , ești nevoit tu să-l încălzești mai mult și, evident, plătești mai mult”, ne-a declarat Violeta Balica, președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari din Focșani.
Potrivit acesteia, mai eficientă este termoizolația termică a blocurilor decât reintroducerea repartitoarelor, ceea ce va duce și la scăderea emisiilor de CO2.