vineri, noiembrie 1, 2024
AcasăPoliticaRepartizarea mandatelor după alegerile parlamentare

Repartizarea mandatelor după alegerile parlamentare

Biroul Electoral Central a stabilit că norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este, potrivit Legeii nr. 208/2015, de 1 deputat la 73.000 de locuitori. Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de 1 senator la 168.000 de locuitori, faţă de 1 senator la 160.000 sau 163.000 de locuitori, cât erau la scrutinele anterioare. Astfel, a scăzut ușor numărul de parlamentari față de legislativele anterioare. Numărul de mandate pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare, fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie electorală să fie mai mic de 2, iar cel de deputat, mai mic de 4. Numărul locuitorilor care se iau în calcul este conform populaţiei după domiciliu, raportat de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent anului în care au loc alegeri la termen (art. 5 din Legea 208/2015). În Vrancea, începând din anul 2016, avem 2 senatori și 5 deputați.

Pragul electoral, definit ca numărul minim necesar de voturi pentru ca un partid sau alianţă să intre în Parlamentul României, este stabilit, potrivit Legii nr 208/2015, în două moduri: fie ca 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional, fie ca 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali (art. 94, alin (1), lit. a) din Legea nr. 208/2015. Prevederea privind modul de determinare a pragului electoral s-a aplicat şi la scrutinele din 2016 şi 2020. În cazul alianţelor politice şi alianţelor electorale, la pragul de 5% se adaugă, pentru al doilea membru al alianţei, 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga ţară şi, pentru fiecare membru al alianţei, începând cu al treilea, câte 1% din voturile valabil exprimate în toate circumscripţiile electorale, fără a se putea depăşi 10% din aceste voturi (art. 94, alin (1), lit. b) din Legea nr. 208/2015). După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile minorităţilor naţionale care întrunesc şi care nu întrunesc pragul electoral, biroul electoral de circumscripţie trece la atribuirea mandatelor. Mai întâi se atribuie mandatele care au coeficientul electoral întreg, apoi se fac atribuiri în funcție de ”resturi” pe partide și circumscripții, astfel încât să se ajungă la un număr de mandate împărțite proporțional cu scorul de la alegeri al fiecărui partid/ fiecărei alianțe. În total, vor fi aleși la scrutinul din 1 decembrie 136 de senatori și 330 de deputați pentru legislatura 2024-2028.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu